De ce învăț zilnic românește/ de Stelian Țurlea
Mi se întâmplă să mă obsedeze câte un cuvânt, care se repetă în mintea mea, iar în jurul lui se învârt sensuri, imagini, culori, amintiri, întâmplări care se înghesuie să capete întâietate, nu mă întreb de când știu cuvântul acela mirabil, mi se pare că dintotdeauna, dar firește că a fost o vreme în care nu ne știam.
Mi se întâmplă să mă obsedeze câte un cuvânt, care se repetă în mintea mea, iar în jurul lui se învârt sensuri, imagini, culori, amintiri, întâmplări care se înghesuie să capete întâietate, nu mă întreb de când știu cuvântul acela mirabil, mi se pare că dintotdeauna, dar firește că a fost o vreme în care nu ne știam. Mă minunez cât de frumos sună. Îmi dau seama că echivalentul lui în altă limbă poate fi mai fermecător, dar nu-mi trezește amintiri și nu mă întreb de ce, știu: cuvântul românesc exista în mine înainte să-l fi învățat. Cum probabil vor fi existat în mine și toate peisajele asupra cărora mi s-au deschis ochii târziu, și culorile, și ororile, și binele, și răul. Ca un copil care se naște din tine și-l iubești oricum arată – oricum ți se pare cel mai frumos din lume. Convingerea aceasta ne ajută să supraviețuim. Se întâmplă, sigur, la fel în orice limbă. Însă, pentru că sunt român, mi se pare că acel cuvânt românesc n-are pereche și nu vreau să-l uit. Face parte din mine.
Mi se întâmplă aproape zilnic să deschid un dicționar, nu doar să caut cuvântul care mă obsedează. Am fel și fel de dicționare în jurul meu – explicative, de cuvinte recente, de sinonime, de antonime, nu vă încarc mintea cu grosimile diferite, greutatea, numărul de pagini, autorii, remarcabili cu toții. De ce nu apelezi, domnule, la internet? pot fi întrebat, e mai simplu. Apelez, când nu am timp și sunt presat să primesc repede răspunsul pe care-l caut. Dar adevăratele probleme le rezolv cu dicționarele tipărite, ele îmi dau soliditatea informației, diversitatea, mă întorc la ele chiar dacă am găsit soluția pe internet, să mă conving. De obicei aflu lucruri în plus.
Când deschid un dicționar, nu mă întreb de ce o fac. Poate nu cunosc suficient de bine limba română, deși am scris în viața mea de ziarist mii de articole și în viața mea de scriitor zeci de cărți și am redactat alte zeci. Poate îmi place să reînvăț cât de des se poate. N-am nicio îndoială că mă aleg mereu cu cuvinte noi, cu sensuri noi, cu trimiteri uimitoare. Poate dintr-un dor neștiut. Dacă m-aș întreba, sigur aș da peste imaginile, culorile, amintirile, întâmplările care însoțesc cuvintele mele românești și-mi alcătuiesc istoria proprie. Și de fiecare dată, toate sunt proaspete și forțele mele aidoma. Cuvintele reîmprospătate mă ajută să-mi confirm rostul și să nu rătăcesc.
Sunt convins că iubitorii oricărei limbi pot spune la fel.
N-am vrut să mă transpun în pielea niciunuia, mă simt extraordinar în scoica limbii mele.
Toate gândurile acestea au izbucnit în mine în ultima zi a lunii august și a verii, decretată Ziua Limbii Române. Frumos omagiu, dar inutil. Ziua Limbii Române a fost legiferată anul trecut. Firește, autorități și edili s-au grăbit s-o celebreze în fel și chip, la minima rezistență, de mântuială, a rămas sentimentul că lucrurile rămân la suprafață, ca la mai toate întâmplările de acest fel. Ce va fi după aceea, ce este deja, acum, la câteva zile? Aceeași lipsă de respect față de limbă, același trogloditism în presa scrisă și audiovizuală, aceeași promovare a lipsei de cultură, aceleași pervertire și alienare pornind de la sublimii noștri aleși. Cinstirea limbii române ar însemna mai degrabă ca toți cei care promovează acte, legi și evenimente politice și culturale să învețe să vorbească corect. Primul pas: să deschidă un dicționar. Altminteri, toate sunt de formă. Dar câte din jurul nostru sunt altfel decât de formă? Mai aduce cineva azi, la câteva zile după sărbătoare, un omagiu limbii române?
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026