Versiunea completă
Business Hi-Tech

De ce mizeaza IBM pe software

Unul dintre planurile IBM pentru urmatorii patru ani este sa dezvolte puternic divizia de solutii software. Se aplica inclusiv in Romania, o piata de soft si servicii care ar putea urca anul acesta pana la 760 de milioane de euro.

Anca Barbulescu · 4 mai 2011 · 2 min de citit

Unul dintre planurile IBM pentru urmatorii patru ani este sa dezvolte puternic divizia de solutii software. Se aplica inclusiv in Romania, o piata de soft si servicii care ar putea urca anul acesta pana la 760 de milioane de euro.

“Romania e o piata foarte importanta pentru noi in strategia de crestere a businessului de software”, spunea recent Steve Wilkins, vicepresedinte de marketing al IBM Software, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Pe scurt, compania a definit un plan de bataie pentru urmatorii cinci ani, cu accent pe zona solutiilor software pe care mizeaza intr-o serie de piete de crestere precum Europa Centrala si de Est. “La fel ca in cele mai multe tari din regiune, in Romania inca exista mult loc pe piata”, a continuat managerul.

Contextul este destul de favorabil. Zona de soft si servicii este estimata sa ajunga anul acesta la 760 de milioane de euro, in crestere cu opt procente fata de nivelul atins in 2010. Iar premisele exista deja, avand in vedere ca, in ultimii ani, ponderea vanzarilor de echipamente a scazut in afacerile IBM din piata locala, in timp ce serviciile si softul au explodat.

Investitiile companiei americane din ultimii ani pentru achizitii de companii software vor incepe sa se vada in curand si aici, pe masura ce portofoliul software va fi extins. Unul dintre exemple ar fi Unica, achizitie in valoare de 480 de milioane de dolari (peste 328 de milioane de euro) realizata anul trecut. “Suntem deja in discutii cu companii din Romania pentru a implementa solutii din suita Unica, pana acum prea putin prezente in pietele emergente”, a spus Steve Wilkins. Compania a inceput sa implementeze solutia inclusiv la nivel intern, proces deja derulat peste tot in lume unde IBM deruleaza operatiuni si care se va incheia anul acesta. Citiți mai mult despre de ce mizează IBM pe software pe www.businessmagazin.ro

Citește și