De ce nu își revine piața de mobilă în România
Industria locală a mobilei se pregătește pentru un nou an de scădere, al cincilea consecutiv din 2009, când în piață au apărut primele semnale de declin. Principalii jucători spun că urmează un an greu pe piața internă, cu o scădere de până în 10%, iar toate privirile se întorc spre est, spre export, acolo de unde ar trebui să vină o „gură de oxigen“.
Industria locală a mobilei se pregătește pentru un nou an de scădere, al cincilea consecutiv din 2009, când în piață au apărut primele semnale de declin. Principalii jucători spun că urmează un an greu pe piața internă, cu o scădere de până în 10%, iar toate privirile se întorc spre est, spre export, acolo de unde ar trebui să vină o “gură de oxigen”.
Există trei factori care afectează vânzările de mobilă: sistemul bancar, “aproape complet nereformat din 2009 până astăzi”, TVA, care la nivelul actual de 24% blochează consumul, și faptul că România a devenit un stat captiv al categoriilor care au nevoie de asistență socială, consideră Dan Șucu, președintele Mobexpert, cel mai mare jucător din piața de mobilă, cu afaceri de 114 mil. euro în 2011.
“Băncile au amânat să-și asume pierderile din 2009, pierderi care, de fapt, erau câștiguri anticipate pentru 2007 și 2008. Această amânare a condus la un blocaj general, prin creșterea costurilor de creditare pentru clienții noi și vechi, în egală măsură. Din păcate, mai toți oamenii care s-au împrumutat atunci au fost puși în situația de a suporta schimbarea bruscă de atitudine a băncilor, de la creditare la economisire”, este de părere omul de afaceri.
Șucu a vorbit în mai multe rânduri despre impactul sistemului bancar la nivelul economiei reale și despre faptul că retailerii de mobilă se “luptă” pentru banii clienților atât cu băncile, cât și cu statul (cu banii pe care o persoană trebuie să-i plătească în contul taxelor și impozitelor).
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026