De ce nu mai privatizează statul Cupru Min prin bursă ?
Potrivit Programului Național de Reformă pentru perioada 2011 – 2013, aprobat de Guvern în luna aprilie din acest an, Cupru Min Abrud, care exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România, de la Roșia Poieni, cu rezerve care reprezintă circa 60% din totalul celor de la nivel național, urma să fie privatizată prin intermediul bursei în semestrul II al acestui an alături de alte companii imp…
Potrivit Programului Național de Reformă pentru perioada 2011 – 2013, aprobat de Guvern în luna aprilie din acest an, Cupru Min Abrud, care exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România, de la Roșia Poieni, cu rezerve care reprezintă circa 60% din totalul celor de la nivel național, urma să fie privatizată prin intermediul bursei în semestrul II al acestui an alături de alte companii importante din portofoliul Ministerului Economiei (ME).
Întrebați de Ziarul Financiar de ce au renunțat să mai privatizeze compania prin bursă și au optat pentru metoda licitației cu strigare, reprezentanții Ministerului Economiei au răspuns că această metodă este conformă cu Strategia de restructurare, privatizare și atragere de investiții aprobată prin hotărâre de Guvern nr. 590 cu cinci ani în urmă, respectiv în anul 2006.
Statul decide astfel să ocolească din nou piața de capital, deși privatizarea prin intermediul bursei oferă de departe cel mai ridicat grad de transparență.
În perioada următoare Ministerul Economiei urmează să facă anunțul privind oferta de vânzare a Cupru Min pentru care au fost primite scrisori de intenție atât din partea unor firme străine cât și românești, au precizat aceștia.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026