De ce sa mai citesc aceasta carte? (I)

Oare ce inseamna “E o carte buna, dar se citeste greu?” Am auzit de multe ori replica asta, in felurite formulari, inclusiv: “Se citeste ingrozitor de greu, dar e o carte extraordinara, de referinta, n-ai voie s-o ratezi”.
Sa insemne oare “se citeste greu” ca nu prea intelegi despre ce e vorba in propozitie? Pai, de ce sa nu intelegi? Pentru ca se vorbeste despre lucruri pe care nu le cunosti – sa zicem: despre procesele intramoleculare discrete? In cazul asta, ma gandesc, fie cartea este dedicata unui target de nisa – ca sa vorbim in limbajul care da trendul de azi – adica, mai brutal, nu e pentru tine; fie incearca sa deschida un domeniu ingust catre un public mai larg, caz in care, zic eu, ar trebui sa faca EFORTURI ca sa fie cat inteligibila.
Sa insemne oare ca nu ideatica, nu tema ori subiectul, nu constructia cartii, nu jocul de planuri e greu de inteles, ci limbajul, frazarea, felul in care curg cuvintele unele dupa celelalte? Profesoara mea de franceza de la Liceul Spiru Haret, doamna Borcea, ne-a spus odata transant: “Nu va lasati pacaliti de cei care spun ca gandesc limpede, dar se exprima greoi. Intodeauna incalceala limbajului reflecta incalceala gandirii”. Cativa ani mai tarziu am gasit aceeasi sentinta si in “Bilant”-ul autobiografic al lui Sommerset Maugham: Duceti-va la textele oratorilor si filozofilor antici, spune el. S-ar putea sa nu intelegeti ideile profunde care stau in spatele frazelor, dar veti descifra perfect fiecare fraza, care are o limpezime de cristal.
Deci nu poate fi nici asta. Si atunci – cum adica “greu”?
Cred ca am gasit raspunsul. Mi l-a dat – prin contraexemplu – “Sfantu’ Asteapta” al lui Raymond Quenaud, un roman dement, aiuritor, din aceeasi familie spirituala cu creatiile prietenului sau Boris Vian, co-fondator al Academiei de Patafizica. Desi e o nebunie de la un cap la celalalt, pe alocuri discursul personajelor e un delir verbal, nu esti avertizat neam cand se schimba cadrul actiunii, fiecare capitol e prezentat din perspectiva (si implicit cu gandirea si limbajul) altcuiva – nici o clipa nu se citeste greu. Stiti de ce? Pentru ca romanul creeaza, in fiecare moment, ORIZONTURI DE ASTEPTARE. Nu neaparat in sens epic (ce-o sa urmeze?). Un orizont de asteptare poate fi filosofic (ce mesaj urmeaza?), religios (cum se va stabili legatura cu Dumnezeu?), stiintific (ce explicatie o sa gaseasca?), stilistic (ce inginerie textuala o sa mai faca?) etc.
Cred acum ca acele carti care se citesc greu au o problema in acest sens: citesti, citesti si nu prea astepti nimic.