De ce spun analiștii că acțiunile Petrom și-au epuizat potențialul de creștere?
Acțiunile companiei petroliere OMV Petrom (SNP) s-au apropiat în ultimele luni de valoarea pe care analiștii o consideră ca fiind „corectă“, iar o creștere semnificativă a acțiunilor peste nivelurile actuale este puțin probabilă, deși rezultatele pe primul semestru au fost în creștere.
Acțiunile companiei petroliere OMV Petrom (SNP) s-au apropiat în
ultimele luni de valoarea pe care analiștii o consideră ca fiind
“corectă”, iar o creștere semnificativă a acțiunilor peste
nivelurile actuale este puțin probabilă, deși rezultatele pe primul
semestru au fost în creștere.
Analiștii firmei de brokeraj KBC Securities consideră că unul
dintre principalii factori de risc pentru evoluția acțiunilor
Petrom în perioada următoare este legat de intenția statului de a
vinde pe Bursă un pachet de 9,8% din acțiunile companiei, care ar
putea crea o supraofertă în piață, deși OMV și-a declarat interesul
pentru acest pachet.
De asemenea, stagnarea producției de hidrocarburi după 2010 este un
alt factor care va frâna evoluția Petrom.
Compania se confruntă și cu riscul creșterii redevențelor plătite
statului român pentru producția de petrol, începând din 2013.
Grupul austriac OMV a obținut la privatizare, în 2004, o redevență
fixă de 9% pe an până în 2013, nivel extrem de favorabil în
comparație cu taxele plătite de companiile petroliere la nivel
internațional.
În plus, planul Petrom de restructurare a segmentului de rafinare
și marketing (R&M), care a dat parțial roade în primul
semestru, este destul de lent, consideră analiștii.
KBC și-a majorat estimarea privind profitul net al Petrom în acest
an, de la 1,9 mld. lei la 2,7 mld. lei, dar și-au redus estimările
pentru anii următori, motivând că estimările anterioare privind
reducerea costurilor au fost prea optimiste.
Petrom a raportat un profit net de 1,63 mld. lei (392 mil. euro) în
primul semestru, în creștere cu 77% față de perioada similară a lui
2009, pe fondul unei creșteri semnificative a prețului barilului de
petrol.
Acțiunile Petrom au crescut cu 35% de la începutul anului, una
dintre cele mai mari creșteri de pe Bursă. În ultimul an, titlurile
SNP au câștigat 31%, creștere mult peste cea a altor companii din
sector. De exemplu, acțiunile grupului OMV, acționarul majoritar al
Petrom, au pierdut 2% în ultimul an.
Nu întâmplător, majoritatea analiștilor care urmăresc sectorul
petrolier din regiune consideră că în acest moment acțiunile OMV
sunt mai atractive decât cele ale Petrom.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026