Versiunea completă
ZF 24

De ce vând pensionarii usturoi?

Citind articolul de ieri al Ioanei Petrescu, consilierul pe probleme economice al primului ministru, am constatat, fără surprindere, același discurs pe care îl practică politicienii români, indiferent de culoarea politică: nu sunt destui bani la buget din cauza indisciplinei fiscale și din această cauză, statul asistențial are de suferit iar bunurile publice sunt oferite în mod inadecvat.

Gigi Ciuncan · 9 octombrie 2013 · 4 min de citit

Citind articolul de ieri al Ioanei Petrescu, consilierul pe probleme economice al primului ministru, am constatat, fără surprindere, același discurs pe care îl practică politicienii români, indiferent de culoarea politică: nu sunt destui bani la buget din cauza indisciplinei fiscale și din această cauză, statul asistențial are de suferit iar bunurile publice sunt oferite în mod inadecvat.

Articolul face referință la mai mulți indicatori ce plasează România în coada clasamentelor la calitatea vieții celor vârstnici și la ponderea veniturilor bugetare în PIB. Ceea ce nu ne spune autoarea este că România se clasează de 23 de ani pe locuri defavorabile în mai multe clasamente.

Spre exemplu, în Ease of Doing Business 2012, realizat de Banca Mondială, România se clasează pe locul 72, după Bulgaria (66), Botswana (59) și Tunisia (50). Danemarca se situează pe 5, Finlanda pe 11, iar Franța pe 34. Ce ar trebui să înțelegem din asta? Că antreprenorii români deja plătesc costurile dificultăților cu care se confruntă zi de zi și fac risipă de resurse tocmai din cauza aparatului statal, care acum le cere și bani pentru serviciile și condițiile pe care le promite, dar nu le oferă.

De unde știm că aparatul statal este principalul vinovat pentru dificultățile în desfășurarea afacerilor? De la World Economic Forum, cu al său Indice al Competitivității Economice 2012-2013. România se găsește pe locul 76, puțin mai sus decât Marocul. Indicele, însă, este compus din mai mulți sub-indici, dintre care amintesc: Încrederea în politicieni (loc 141/148), Favoritismul în deciziile funcționarilor publici (loc 137/148) și Risipa banilor publici (loc 134/148). În cadrul aceluiași studiu, factorii care influențează negativ mediul de afaceri au fost identificați ca fiind Impozitele (17,8% din respondenți), Corupția (13,4%) și Reglementările (11,8%). Acum ne putem întreba, retoric, „De ce sunt românii reticenți la plata taxelor?”

Povestea bătrânei care este nevoită să vândă usturoi pentru un venit suplimentar este emoționantă și știm cu toții că nu este doar un caz izolat. Însă, înainte de a căuta soluții pentru viitor, este necesar să ne uităm la trecut și să ne întrebam de ce s-a ajuns aici. Bătrâna respectiva a muncit, probabil, zeci de ani într-o întreprindere, iar din salariul ei au fost oprite la sursa contribuții pentru pensie, statul promițându-i că la bătrânețe va avea o pensie “decentă”. De ce este acum acea pensie una “indecentă”?

Poate pentru că sistemul pensiilor de stat, numit PAYG (pay as you go) presupune ca pensiile de astăzi să fie plătite de cei care sunt activi astăzi, cu promisiunea ca peste 40 de ani, pensiilor acestora să fie plătite din contribuțiile celor activi atunci? Și poate pentru că numărul de persoane active nu este unul constant? Poate și pentru că suma contribuțiilor nu se multiplică în sistemul de stat, nu adună dobânzi sau randamente, ci rămâne cel mult constantă, dacă este actualizată cu inflația.

Există alternative care și-au dovedit eficiența: fondurile private de pensii din România au adus un randament anualizat, de la lansare și până astăzi, de 8,2%. Adică, pe lânga suma cu care au contribuit, viitorii pensionari au deja mai mulți bani în cont.


Mai mult, exemplul sistemului de pensii private din Chile ne arată niște cifre încurajatoare: salariații care au contribuit timp de 40 de ani primesc pensii echivalente cu 87% din salariul mediu, iar 73% din acestea sunt reprezentate de randamente și dobânzi!

Știu că este nevoie de viziune și de un efort uriaș pentru implementarea unui astfel de sistem, în timp ce se face trecerea dinspre cel public și încă mai trebuie acoperite pensiile celor care nu mai pot fi transferați, însă promisiunile și speranțele actuale nu plătesc pensii viitoare.

De ce am perpetua acest sistem și de ce am cere și mai multe taxe de la cei care sunt activi în acest moment? Ca să le promitem și lor tot pensii decente? Eu, unul, nu vreau să vând usturoi la bătrânețe.

Ovidiu Neacșu, Membru fondator al Asociației Forța Nouă și Vicepreședinte SoLib (www.solib.ro)

Citește și