De criză ne despărțim încet

Avem o șansă: un PIB cu plus în 2012. Va fi nevoie însă, în anii imediat următori, să fie consolidată creșterea economică. Desigur, concomitent cu o dietă severă: restricția impusă societății românești de a nu cheltui mai mult decât o țin curelele.

Criza va trece. Și chiar dacă nimic nu va mai fi cum a fost, dacă însăși lumea se transformă și suntem obligați să alegem un alt stil de viață, societatea românească nu poate sta cu brațele încrucișate așteptând ca timpul să-i stabilească ritmul și direcția de mers. Asta ar fi o cale, cea mai grea. Cealaltă cale e să ne mulțumim cu ce aduce timpul, să renunțăm la luptă.

În anii din urmă au fost corectate multe lucruri în economia noastră. Dar multe au rămas strâmbe. Din cauza amânării reformelor structurale. Somnul a fost mult prea lung. Acum însă, în al doisprezecelea ceas, nu mai putem da înapoi, fiindcă nu mai există alternativă. Dacă vrem ca, în anii viitori, timpul să lucreze pentru România, nu vor mai fi de-ajuns doar câteva ajustări. Doar corecții. Va fi nevoie de mult mai mult. În anii crizei, ceasul istoriei a rămas însă în urmă în plan economic și social. Ca să-l potrivim avem nevoie de modele bune.

Criza ne impune, acum, o schimbare de model. Întâi și întâi fiindcă banii disponibili pentru investiții, pentru remunerarea muncii și pentru împrumuturi bancare sunt mai puțini. Milioane de români văd că nu-și mai pot procura bunurile și serviciile de pe piață plătind combinat: din venituri proprii și din credite. Banii câștigați din muncă, din afaceri, din rente, de la compatrioții noștri călători prin lume ori din alte surse, inclusiv din economia necontabilizată, s-au împuținat. Și, desigur, banii de la bănci s-au împuținat și ei. Iar în viitorul apropiat populația nu va trăi însă neapărat mai bine dacă va primi mai mulți bani. Poate să primească tot mai mulți bani și să trăiască tot mai rău.

Despre bolile economiei românești discutăm de două decenii. Au fost stabilite diagnostice și prescrise tratamente. Unele diagnostice au lovit ținta, altele au fost formulate aiurea. Unele au fost luate în seamă, altele ignorate. Din nefericire, chiar dacă de cele mai multe ori diagnosticul a fost exact, n-au fost administrate întotdeauna cele mai bune medicamente. Așa că nenumărate boli n-au fost niciodată vindecate. Iar problema cea mai gravă, de care ne-am lovit în anii cu PIB pozitiv, chiar și în cei de boom, s-a dovedit a fi creșterea economică nesănătoasă. Mai exact, boala numită “creștere nesustenabilă”. Sau, pe înțelesul tuturor, creștere “fără proptele”, nesusținută nici de eficiență, nici de productivitate și nici de performanțe economice. Acest model a expirat în 2008.

Lumea se schimbă. Ne schimbăm și noi. După patru ani de criză tema creșterii fără proptele devine tot mai actuală. În focul unei crize duble, a unor țări și a unui sistem, o criză de mare amploare, propagată pe trei trepte – o criză macroeconomică clasică, o criză a structurilor financiare și o criză a gestiunii dezvoltării – sănătatea creșterii economice ne preocupă cu deosebire. Treptat, ne convingem tot mai mult că, în plan intern, reforma structurilor economice este singura șansă, singura măsură în stare să însănătoșească economia. Țel imposibil de atins fără concurență, fără eficiență, mai ales fără muncă bine organizată, care să aducă profit.

Ce s-a obținut până acum? Companiile s-au rezumat cu deosebire la restructurări de personal. Numai că, singure și anevoioase, astfel de restructurări nu pot rezolva problema. Numai o combinație optimă, cuprinzând restructurări în producția de bunuri, plus noi servicii, noi investiții, care să asigure locuri de muncă pentru disponibilizați și să urce standardul de viață în societatea românească, poate asigura ieșirea din criză și creșterea sănătoasă de care avem nevoie.

Noi am fi putut să beneficiem de multă vreme de o astfel de combinație optimă, ce ar fi făcut să avem una dintre cele mai atractive piețe și un nivel de viață cel puțin decent. Și chiar am fi putut atinge un astfel de nivel dacă nu ne-am fi încurcat în dogme, în iluzii și dacă am fi ascultat de legitățile economice. Și dacă, de nenumărate ori, judecățile economice nu s-ar fi făcut la întâmplare.