De la corabiile persane la megabytes

Anul 545 inainte de Hristos. Suntem in partea anatoliana a Ioniei, mai exact in Priene (astazi Gullubahce, in Turcia). Este cea mai infloritoare perioada a orasului, pe atunci port.
Cyrus cel Mare (580-529) a fondat Persia, unificand cele doua triburi iraniene, mezii si persii. Desi s-a impus ca un cuceritor, care – la un moment dat – controla cel mai mare imperiu edificat vreodata, a ramas in istorie si pentru toleranta fara precedent pe care o manifesta fata de popoarele invinse.
Acum a venit randul Prienei. Persii ante portas, cum s-ar zice. Toata lumea fuge din calea cuceritorilor mancand pamantul. Nu cu mana goala: care o amfora, care o lada, care niste haine, fiecare ce-a crezut ca are mai de pret. Sau, poate, pe ce-a pus mana in mod reflex, fara o logica anume (la cutremurul din 4 martie 1977 au existat oameni care au ajuns in strada tinand strans intre degete un tub de deodorant sau o sticla goala).
Un singur om nu duce nici un obiect cu sine. Concetatenii, care il cunosc bine, se opresc o clipa din fuga sa-l intrebe de ce. El raspunde linistit: “Tot ce am duc cu mine”. Oamenii sunt prea speriati si prea grabiti ca sa inteleaga: se refera la ceea ce are in cap. Nici o valoare materiala nu merita luata in discutie (si cu atat mai putin in bejenie). Ceea ce gandesti, simti si iti amintesti este tot ceea ce conteaza. Si astea le ai cu tine tot timpul.
Cum lumea moderna n-o prea are cu greaca veche, vorba de duh s-a pastrat in varianta latina (nu ca latina ar sti multi, dar suna mai familiar): Omnia mea mecum porto.
Cel care a rostit-o este unul dintre Cei sapte Intelepti ai antichitatii, Bias. Printr-o nedreapta intamplare, in cea mai vorbita limba a timpurilor noastre, engleza, numele lui inseamna prejudecata, manipulare. Dar si, la modul general, influenta. Macar de ne-ar fi influentat.
Anul 2006 dupa Hristos. Bucuresti, Romania. Imi deschid laptopul si realizez siderat ca vechea vorba a capatat un nou inteles: cartile si articolele tiparite, cele in curs de redactare, sarcinile de serviciu, mesajele personale, jurnalul intim, fotografiile de familie, fotografiile si filmuletele haioase primite pe mail, articole interesante, o tona de muzica selectata de mine – ca sa nu mai vorbesc despre legaturile cu lumea intreaga – tot ce am duc cu mine si cantareste vreun kilogram si jumatate. Oare ce-ar gandi Bias despre asta?