De la Guvernul European la cel Mondial

De multe ori, tindem să ne concentrăm foarte mult pe prezent, pe planul imediat, pe tactic, și mai puțin pe context, pe strategic, cu un ochi pe trecut și unul pe viitor. Dacă pentru un moment lăsăm agitația zilnică în spate și luăm o pauză să ne uităm la lumea în care trăim, vom vedea că trăim o epocă cu mari pericole, dar și cu mari oportunități. E de altfel și definiția ideogramei chinezești pentru criză, semnificând atât pericol cât și oportunitate. Suntem într-un moment global de restartare, de căutare a unui nou sistem, așa cum a fost cazul după marea criză economică din anii ‘30, după cel de-al doilea război mondial sau după finalul războiului rece, în 1989.

Ce are specific schimbarea pe care o trăim acum? Spre deosebire de lecțiile trecutului, criza nu a dus la victoria protecționismului, ca în anii ‘30, ci, paradoxal, la accelerarea globalizării: călătorim mai mult ca oricând, munca noastră depinde din ce în ce mai des de piețele externe în contextul unei piețe interne în stagnare, iar prin tehnologie sunt la secunde depărtare de celălalt capăt al lumii. Transformări suferă, în acest context, inevitabil, și procesul de guvernare, că vorbim de animarea, prin angajarea într-o conversație cu cetățenii, sau că vorbim de eficientizare și debirocratizare, prin e-government, sau că ne referim la noua configurație mondială de putere.

Merită aruncată o privire așadar asupra felului în care se organizează, sub presiunea globalizării, un eventual guvern global. Teoriile conspirației ne-au obișnuit, timp de decenii, cu formate mai mult sau mai puțin oculte sau discrete, precum Clubul de la Roma, Trilaterala, Grupul Bilderberg, însă realitatea este că și ele au suferit schimbări în era internetului: sunt din ce în ce mai deschise, includ liste de participanți, încep să comunice.

Dacă elita mondială, economică și politică, se vede periodic în asemenea formate, sau în cele mai deschise, deși scumpe ca participare, precum Forumul de la Davos, asta nu înseamnă că, sub presiunea provocărilor mondiale, coordonarea multi-națională nu se intensifică. Ȋn același timp, se redefinesc organizații internaționale, de la cheia de boltă a sistemului postbelic, ONU, la alianțe militare precum NATO, sau structuri regionale mai mult sau mai puțin avansate, de la UE (care tinde spre integrare accelerată și federalizare) la ASEAN, Mercosur, Uniunea Africană sau Liga Arabă.

Un guvern mondial însă nu va veni cu una cu două, căci deși economiile sunt din ce în ce mai interdependente, iar multinaționalele cu bugete ce depășesc PIB-ul multor țări sunt din ce în ce mai influente, orientând cancelariile din numeroase țări, prin contribuții la PIB-ul intern sau bani de campanie. Cert e că guvernul european e mai aproape temporal decât cel global căci mai ușor e să guvernezi regional decât global. Este foarte probabil așadar că generația aceasta de europeni să meargă în următorul deceniu spre un Guvern Bruxelles, pe o structură federală, iar generația copiilor noștri să aibă misiunea democratizării unei guvernări globale.


Dan LUCA este Doctor în Relații Internaționale și Studii Europene, profesor la universități din Bruxelles, București și Cluj. Este autorul a 3 cărți despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european și dilemele comunicării. Își desfășoară activitatea la Bruxelles din 1997 și este președintele ˝Casei Europei˝ Bruxelles.