De la pleonasm la oximoron

Pana nu de mult, expresii precum jurnalist independent, televiziune libera, analist autonom ori institut de sondaje independent mi se pareau de-a dreptul pleonastice, atat de mult asociam independenta cu presa, consultarea opiniilor ori analiza politica. Ca sa nu mai vorbesc de justitie, pe a carei independenta mai pune probabil pret doar ministrul, politic, al breslei.

Pe masura ce aceste institutii au fost acaparate, cumparate, santajate, cucerite ori s-au predat de buna voie puternicilor zilei, am inceput sa am mari dubii in aceasta chestiune de stilistica aplicata. Deja, in perioada de dinaintea alegerilor locale, din fosta mea convingere nu mai ramasese mare lucru, iar comportamentul unei bune parti a presei audiovizuale – din pacate si a unei parti mai mici din presa scrisa, care oricum e mai putin influenta -, al celor mai multi dintre “analistii politici” si al cvasitotalitatii “sondorilor” de opinie i-au dat lovitura de gratie.

Am vazut in aceste ultime luni articole publicitare fara semnul “P” in cotidiane “nationale si independente”, am vazut “analisti” carati dupa ei de politruci ca niste valize ori intervenind de buna voie, telefonic, cand stapanul era in dificultate, am vazut exit poll-uri care au explorat aceeasi populatie cu aceeasi metodologie dar au obtinut rezultate diametral opuse.

Colac peste pupaza ori, mai potrivit, bomboana pe coliva, am vazut un jurist, presedinte al Biroului Electoral Central, emitand opinii politice despre o competitie aflata in curs, desi legea ii interzice explicit sa emita asemenea judecati. Am inregistrat toate aceste fenomene pur si simplu siderat de nivelul precar, de bantustan ascuns in jungla, al culturii publice din Romania si nu am putut sa nu-i asociez dificilul mers al reformelor noastre, saracia noastra, precaritatea vietilor noastre. O cultura publica cu jalnice survivals autoritarist-servilist-comuniste, cu o maimutarire ridicola, pentru ca superficiala, a institutiilor si procedurilor apusene, impanata pe deasupra cu o suma de vicii care vin din mosi-stramosi, cu mult dinainte de instalarea comunistilor. Pentru ca dispretul pentru persoana, slugarnicia, vinderea pe mai nimic si, adesea, asa din principiu tocmai de acolo vin, iar comunismul nu a facut altceva decat sa le accentueze pana la caricatural si sa le consolideze.

Iar in momentul cand am vazut un jurnalist in a carui autonomie credeam pana la fanatism, in ciuda unora dintre “originalitatile” sale, spumegand impotriva unui om politic care denuntase o frauda, cu putina vreme inainte de turul al doilea al competitiei in care era angajat, mi-am dat seama ca pleonasmul despre care vorbeam la inceput a devenit, in Romania tuturor posibilitatilor, un oximoron!