De la sindicate la președinție/ Stelian Țurlea

Lech Walesa

Editura Curtea veche

Traducere de Constantin Geambașu. Autobiografia lui Lech Walesa, “Drumul spre adevăr”, publicată în Polonia în 2008, aduce pentru prima oară în fața cititorului român, o figură emblematică a istoriei recente a Poloniei și a estului Europei, al cărei destin a fost legat indestructibil de căderea comunismului, în 1989, în Polonia, apoi și în celelalte țări-satelit ale Uniunii Sovietice.

Lech Walesa (n. 1943) este un binecunoscut om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Provine dintr-o familie de țărani înstăriți, care și-au risipit averea agonisită de un strămoș de pe vremea lui Napoleon. El însuși a fost un copil sărac de la țară, care a venit la oraș la mijlocul anilor 1960. S-a angajat muncitor și a ajuns electrician la Șantierele Navale din Gdańsk. S-a implicat în lupta sindicală după grevele din decembrie 1970, înăbușite brutal de autorități. În deceniul 1971-1980, a devenit liderul incontestabil al mișcării sindicale care a culminat cu întemeierea, în august 1980, a Sindicatelor Libere “Solidaritatea”, după cea mai amplă grevă generală din istoria postbelică a Poloniei. A fost arestat mai bine de un an în perioada cât în Polonia a fost decretată starea de război (1981-1983), iar după eliberarea din arest, a devenit adversarul numărul unu al regimului comunist din Polonia.

Începând din 1983, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, lupta sa pașnică și demersurile de restructurare a societății poloneze prin negocieri, puternic susținute spiritual de Papa Ioan-Paul II, polonez de origine, au făcut din Lech Walesa, în viziunea Occidentului, un interlocutor preferat.

Cariera politică a lui Lech Walesa a lăsat locul, după mandatul de președinte al Poloniei (1990-1995), unei cariere de om de stat care, chiar dacă a pierdut alegerile ulterioare la care a participat, nu a încetat să țină sus steagul Poloniei și al “Solidarității”.