De la Vogue la Kira Kyralina

– Ai realizat pictoriale pentru Vogue, Armani, Cesare Paciotti. Cum este să te bucuri de un succes mare în străinătate, iar în România să nu ai parte de același lucru?

– Nu este chiar așa. Eu, de exemplu, în România nu m-am concentrat foarte mult pe ce fac eu, locuiesc de cinci ani la New York și de fiecare dată când vin în țară am timpul foarte limitat și încerc să mă văd cu părinții mei, cu prietenii. Atunci nu mai îmi rămâne timp de muncă. Vin să mă relaxez (râde).

– Să înțeleg că nu a fost o dorință de a ta să te afirmi pe piața din România?

– Exact. Nu m-a interesat în mod special. Nici nu m-am dus eu să bat la uși.

–  Nici nu ai fost chemată?

– Am fost, dar întotdeauna am fost în afara țării și sunt anumite costuri pe care, deocamdată, nu toată lumea și le permite.

–  Ce calități trebuie să aibă un model sau care sunt cele care contează pentru ca un model să ajungă pe coperta unei reviste?

– Nu știu dacă este ceva calculat. Trebuie să fii în locul potrivit, la momentul potrivit și probabil să știi de ce ești acolo (râde). Sunt și fete care se pierd pe drum și care nu ajung unde ar trebui să ajungă. Dacă ești serios.

– Cum a fost prima experiență când ai apărut pe coperta unei reviste?

– Sincer, de obicei, în afară se fac copertele cu foarte mult timp înainte și noi (modelele, n.r.) nu știm neapărat că o să fim pe copertă. Știi, în mare, că o să faci poză, o să fie cover tries, așa se numește, e surpriză. Prima dată când am văzut prima copertă a fost o senzație foarte ciudată că sunt eu pe copertă, dar, în același timp, nu sunt eu. E foarte ciudat. M-am bucurat tare, îți dai seama, când am văzut coperta. Și părinții mei la fel. A fost extraordinar.

– Cât de greu ai acces în lumea modei? Și apoi, cât de greu este să rămâi în industrie?

– Sunt foarte multe fete și există o competiție foarte mare. Trebuie, în primul rând, să ajungi la o agenție bună și serioasă și pe astea le poți număra pe degete. Odată ce ai ajuns la agenția respectivă, e o bătaie, pentru că trebuie să aibă cineva grijă de tine, acel cineva trebuie să creadă în tine, să te împingă un pic de la spate. Nu e de ajuns să te prezinți la cineva și să spui „Bună. Eu sunt Iulia” și ei vor spune „Wow. E Iulia. Copertă direct”. Trebuie să ai ceva.

– Și cum reușești să rămâi în meseria asta?

– Trebuie să fii un om serios. E totuși o meserie și am observat că nu toată lumea înțelege asta. E greu. Psihic, fizic. Știu că sună cumva ciudat, că nu este mare lucru să stai în 40 de grade vara, îmbrăcată cu haine de lână. Te solicită. Dacă ești profesionist, taci din gură și mergi mai departe (râde).

– Care a fost cel mai greu shooting pe care l-ai avut?

– Vai. A fost Italia, la început. Și acum țin minte și nu o să pot să uit niciodată shootingul respectiv. Era foarte, foarte, foarte frig afară. Țin minte că fotograful își cerea geci peste geci, avea două geci pe el, iar eu eram într-o rochiță prin care se vedea tot, pentru că bineînțeles nu se putea altcumva, și stăteam pe o ciupercuță imensă. Și eu stăteam pe ciupercuță. Frig afară de înghețau pietrele, eu într-o rochiță. Și am stat și nu am zis nimic foarte mult timp și am răcit în ultimul hal. Ăla pot să spun că a fost cel mai greu. Eram la început și nu știam că poți să spui ceva. Și eu nu am spus. Am zis că așa trebuie să fie. Nu este adevărat. Poți să spui într-un mod plăcut „Oameni buni, nu pot să stau dezbrăcată pe ciupercuță la minus nu știu câte grade că o răcesc”. Am răcit. Înveți.

– Și cel mai frumos?

– Nu știu. Au fost foarte multe. Nici nu știu dacă aș putea să aleg. Foarte multe și asta datorită oamenilor cu care am lucrat. Am lucrat cu oameni frumoși, nu fizic neapărat, dar oameni extraordinari. Au fost experiențe extraordinare.

– Acum joci în primul tău film…

– Al doilea (râde).

– Povestește-mi despre prima experiență.

– Ar fi corect să spun primul meu film, pentru că este primul meu rol mai consistent și mult mai important. Primul film a fost de la Universal, a venit în România și au făcut casting și eu am luat castingul, pentru… nici măcar nu aveam nume. Eram „young woman” (femeie tânără, n.r.), la începutul filmului. Mi-a plăcut atât de mult energia și tot ce se întâmplă, mi-a plăcut foarte mult. Și atunci când s-a ivit ocazia să fiu în România și să fie și castingul pentru „Kyra Kyralina” am zis că merg.

– Cum a fost la castingul pentru „Kyra Kyralina”?

– Stresant. Foarte stresant, pentru că atunci când dau castinguri în limba engleză mie mi-a fost foarte ușor. Sunt obișnuită cu asta, de foarte mult timp fac modelling, mă duc la castinguri, îmi e ușor să interacționez în limba engleză. Când trebuie să interacționez în limba română, am avut foarte mari emoții. A trebuit să merg la foarte multe castinguri pentru filmul acesta, nu am știut până în ultimul moment că am luat filmul, am fost extraordinar de stresată, mi-am dorit foarte mult să joc în film și, când am aflat că o să joc, am luat-o razna. Dacă nu o să fiu în stare să duc personajul unde trebuie.

– Care e diferența între felul în care tu te pregătești pentru un shooting și felul în care te-ai pregătit pentru filmări?

– Este o diferență foarte mare. Pentru un shooting habar nu ai ce faci până în ziua shooting-ului, în linii mari, în ziua shooting-ului îți explică lumea. „Uite, astea sunt hainele, noi am vrea ca atmosfera să fie într-un fel” și te pliezi după ce zic ei. La film, pe de altă parte, trebuie să faci un pic de research (cercetare, n.r.), să cauți, să descoperi despre ce e vorba, dacă scenariul este bazat pe o carte, dacă ai citit cartea respectivă.

– Chiar, ai citit cartea lui Panait Istrati?

– Am citit, a trebuit să citesc. Am citit-o de vreo două ori. Am fost stresată maxim cu cartea. Mi-a plăcut foarte mult și ca urmare am luat rolul.

– Cum a fost pe platou, să primești indicații de la Dan Pița, un nume important al cinematografiei românești?

– Îți dai seama că fiind primul rol mai consistent și rol în care apar mai mult și am și un nume, extraordinar. Jos pălăria pentru domnul Dan Pița. Vă iubesc. Nu am cuvinte. M-a uimit. Plus că toată echipa a fost extraordinară, m-au ajutat foarte mult. Eu neavând studii de actorie, pentru că au fost ei acolo a fost cea mai frumoasă experiență.

– Spuneai că nu ai studii de actorie. Cariera de model este oarecum scurtă. Te gândești să mergi spre cinematografie, să urmezi cursuri de actorie?

– Mi-ar plăcea, sincer. Trebuie neapărat. Cursurile, odată ce mă întorc la New York, o să mă apuc. Mai nou, se schimbă trendul ăsta cu modelul are o durată mai scurtă. Nu mai este chiar așa. Sunt foarte multe fete care sunt în vârstă, sunt foarte multe fete care au ajuns la 30 de ani și încă fac modelling și fac la un nivel destul de ridicat, deci nu mai contează de vârstă. Dar, la un moment dat, după câțiva ani, te gândești să te reprofilezi, să faci și altceva.

– În „Kyra Kyralina” joci rolul unei fumuseți balcanice. Spune-mi despre rolul tău.

– Sinceră să fiu, mi-a fost foarte greu, pentru că Kyralina este tot ceea ce eu nu sunt. Noi două nu avem nimic în comun.

– Adică?

– Ea crește într-un mediu foarte ciudat, este supusă violențelor în familie, pentru mama ei frumusețea este cel mai de preț lucru, iar în familia mea am părinți iubitori, care au fost extraordinari, m-au crescut cum au știut ei mai bine. Nu am avut prea multe în comun. Pe de altă parte, mi-a plăcut chestia asta și am încercat să mă pun în situația ei. A fost o provocare. Mie îmi place să mă uit foarte mult la documentare și am urmărit foarte multe documentare și cum violența în familie se întâmplă și se întâmpla la 1900, se întâmplă și în zilele noastre. M-am uitat, m-am documentat ce și cum, cum sunt oamenii care au avut parte de nefericirea asta și am încercat să aduc asta în rolul meu, în crearea personajului meu. Sper că am și reușit (râde).

– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit, în general?

– Fii tu însăți, dar în actorie nu prea te ajută (râde). Tocmai asta e, trebuie să fii altcineva. Cred că ăsta a fost.

– Referitor la proiecte, care sunt cele viitoare?

– Unul care mie mi se pare extraordinar este că o să am un site al meu și îl pun la punct și de câteva luni tot muncesc la el și sper să fie un site foarte drăguț. O să mă întorc la New York la un moment dat, pentru că deocamdată agențiile mele și agenții mei tot îmi țin programul ocupat și atunci eu, printre ce fac eu, mai încerc să fac și ce vreau eu și atunci când o să merg la New York o să merg la cursuri de actorie, pentru că mi-a plăcut atât de tare și am zis că trebuie neapărat să aprofundez. Proiecte am foarte multe, vreau să fac foarte multe lucruri, acum să vedem când am timp pentru ele și cum o să se desfășoare.

– Care este filmul tău preferat?

– Deși nu l-am văzut, filmul meu preferat este „Kyra Kyralina”. (râde).

– Ai de gând să îl vezi înainte de premieră?

– Vreau să-l văd la premieră. Să fiu în sală, să simt pulsul oamenilor (râde). Sper ca lumea să interacționeze cu noi, noi avem o pagină de Facebook a filmului și mi-ar plăcea ca lumea să ne scrie, să ne spună ce s-a întâmplat, dacă au fost, dacă l-au văzut, dacă le-a plăcut, dacă ar fi trebuit să muncim un pic mai mult la ceva. Noi am muncit foarte mult la filmul ăsta și ne-am dat silința, acum să sperăm că va fi primit cum vrem noi.

– Cât au durat filmările?

– Au durat cinci săptămâni, dacă nu mă înșel. (…) Au fost filmate la Castel Film, iarna, frig (râde), am muncit foarte mult, ne-am trezit devreme, foarte frumoasă este imaginea. Și mie mi-a plăcut foarte mult și am stat pe set mult timp, doar așa să văd ce se întâmplă. Fiind acolo nouă în profesia asta, eu am fost probabil mai entuziasmată decât ceilalți care asta au făcut. M-am uitat să văd unde se filmează, cum se filmează, caii, arme, petreceri. Decorul a fost excepțional.