De unsprezece ori DaKINO
Dupa o toamna abundenta in festivaluri de film, asa cum era si frumos sa fie, anul cinematografic se incheie cu cea de-a XI-a editie a Festivalului de Film DaKINO, gazduita, ca si precedentele, de Palatul National al Copiilor, in perioada 27 noiembrie - 1 decembrie
Dupa o toamna abundenta in festivaluri de film, asa cum era si frumos sa fie, anul cinematografic se incheie cu cea de-a XI-a editie a Festivalului de Film DaKINO, gazduita, ca si precedentele, de Palatul National al Copiilor, in perioada 27 noiembrie – 1 decembrie.
Chiar daca, la ora redactarii acestui articol, premiantii nu sunt cunoscuti, in selectia din acest an au intrat 90 de filme de scurt metraj, dintre care 66 de fictiune si 24 documentare, din peste 10 tari.
Cel mai asteptat moment al festivalului a fost, probabil, premiera filmului romanesc “Filantropica”, in regia lui Nae Caranfil.
Mult asteptat din mai multe motive, intre care poate cel mai important se datoreaza pauperitatii in care s-a cufundat cinematograful autohton, care a facut ca publicul sa se multumeasca aproape cu orice (vezi cazul “Ada Kaleh”).
In al doilea rand, pentru ca nu este vorba despre orisicine, ci despre Nae Caranfil, care ne-a bucurat pana acum cu cateva bijuterii cinematografice (“E pericoloso sporgersi”, “Asfalt Tango”).
Filmele lui Caranfil respecta intrutotul pattern-ul balcanic, fara a cadea insa in pacatul vulgaritatii, in care este atat de usor de cazut.
Vi-l inchipuiti deci pe Mircea Diaconu (el insusi tata de familie linistit) jucand rolul profesorului ce se lupta cu o generatie careia nu-i mai face fata si care, pentru a-si drege bugetul, apeleaza la serviciile “specialistului” Gheorghe Dinica!
Asteptat cu aceeasi nerabdare ca si pana acum, invitatul special al festivalului, regizorul Emir Kusturica, nu a putut onora cu prezenta si a prezenta el insusi unul dintre filmele hors concours, “Super 8 Stories”, din cauza indisponibilitatii unuia dintre membrii trupei No Smoking, dr. Nelle Karajilic, cauzata de o ruptura de ligamente la genunchi.
De obicei creatori ai fundalului muzical pentru filmele lui Kusturica, No Smoking au devenit, in acest caz, actori principali intr-un documentar despre ei insisi.
Filmul incepe cu turneul triumfal din 2000, in care facem cunostinta cu promotorii curentului “Unza-unza” intr-o noua incursiune in spiritul balcanic “pe vremea cand orice mai era inca posibil”, iar naratorul este Kusturica insusi.
Marea istorie si mica istorie se suprapun in ritmul muzicii, facand ca viata sa para mai usor de suportat.
Festivalul a beneficiat de evenimente complementare, cum a fost concertul SaKaDaT extraSensorial si spectacolul de teatru regizat de Ioana Craciunescu, “Deliciile cruzimii”.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026