Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Decât să capitalizăm două Case de Compensare, mai bine le unim

Noile reglementări europene impun o reconsiderare a relației dintre cele două Case de Compensație operate de Bursele de la București și de la Sibiu și aduc în prim-plan fuziunea celor două instituții de compensare ca soluție la viitoarea situație de fapt.

Lucian Isac · 8 noiembrie 2012 · 5 min de citit

Noile reglementări europene impun o reconsiderare a relației dintre cele două Case de Compensație operate de Bursele de la București și de la Sibiu și aduc în prim-plan fuziunea celor două instituții de compensare ca soluție la viitoarea situație de fapt. În conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr. 648 din 2012, Contrapartea Centrală trebuie să dispună de un capital inițial permanent și disponibil de cel puțin 7,5 milioane euro pentru a fi autorizată, fapt ce ar presupune ca acționarii celor două Burse să aducă capital suplimentar de circa 10 milioane de euro pentru a se conforma noilor prevederi europene.

În România activează două entități care ar trebui reautorizate conform prevederilor respectivului regulament:

– CASA DE COMPENSARE BUCUREȘTI (CCB) – casă de clearing pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate efectuate la BVB și

– CASA ROMÅNÂ DE COMPENSAȚIE (CRC) – casă de clearing pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate efectuate la SIBEX.

Astfel, în conformitate cu regulamentul UE nr. 648 din 2012, cele două entități trebuie să solicite autorizarea pentru Contraparte Centrală în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a tuturor standardelor tehnice de reglementare.

Prin urmare, se poate presupune că în a doua jumătate a anului 2013 atât CRC, cât și CCB trebuie să dispună fiecare de un capital inițial de 7,5 milioane euro.

Având în vedere că la ora actuală atât CRC, cât și CCB au fiecare capitalul în jurul a 2 milioane euro, această cerință a regulamentului se constituie într-o adevărată provocare pentru ambele entități, cât și pentru acționarii acestora (ar fi nevoie de circa 5 milioane de euro pentru fiecare entitate, deci la nivelul pieței de capital din România ar însemna un efort de cca 10 milioane de euro).

Având în vedere că acționarii majoritari (sau cei mai importanți) ai celor două entități sunt operatorii de piață (SIBEX pentru CRC și BVB pentru CCB), este greu de presupus că acest efort va fi primit favorabil de către adunările generale ale celor două burse.

OPORTUNITATE:

În acest context consider că ar fi oportună o dezbatere pe tema consolidării celor două entități (CCB și CRC) cu păstrarea independenței fiecăreia dintre cele două burse (BVB și SIBEX), rezultând o entitate la capitalul căreia să mai participe, eventual, și alți actori din piața de capital românească (emitenți, bănci etc.).

Această entitate unică de clearing ar urma să ofere servicii de clearing ambelor burse, pe o bază nediscriminatorie. Contrapartea centrală rezultată ar beneficia de o imagine excelentă, fiind expresia voinței de colaborare a actorilor pieței de capital, în beneficiul tuturor. Aspectele tehnice sunt pe deplin rezolvabile, iar aspectele corporatiste țin de voința acționarilor celor două entități, acționari dintre care mulți au dețineri la ambele.

Am să redau mai jos câteva argumente care stau la baza acestui demers (nu neapărat în ordinea importanței lor):

· Pe ambele piețe activează în esență aceeași brokeri, unii dintre ei deținând și poziții importante în acționariatul celor patru instituții; · La ambele contrapărți centrale dețin poziții în acționariat ambele burse: BVB la CRC și SIBEX la CCB; · Existența unei singure entități ar duce la sinergie și creștere a eficienței, precum și la importante economii rezultate din reducerea infrastructurii de clearing, aplicarea unui singur model de management al riscului și un management mai performant al colateralului depus de către membri;

* Fiecare bursă oferă brokerilor (care de fapt sunt aceeași la ambele burse) unelte diferite de accesare a pieței. Aceștia au astfel posibilitatea de a alege la care dintre burse să ofere clienților servicii de tranzactionare a derivatelor. Există brokeri ce oferă clienților acces pe ambele piețe, astfel existând posibilitatea de arbitraj între cele două piețe.

În acest context, se prefigurează câteva avantaje concrete ale intermediarilor în urma existenței unei singure contrapărți centrale: 1. Fiecare broker ar deschide un singur cont de clienți și un singur cont house;

2. În acest cont s-ar regăsi toate tranzacțiile efectuate la cele două burse;

3. Tranzacțiile efectuate cu instrumente având același activ suport și cu aceeași scadență ar fi compensate automat, rezultatul fiind că nu ar mai fi nevoie de două marje, arbitrajul devenind astfel mult mai ieftin și mai tentant; 4. Costurile activității de clearing ar fi mai mici, la fel și contribuțiile la fondurile de garantare obligatorii; 5. Cele două burse ar fi libere în continuare să își aplice politicile de piață și să concureze în atragerea de clienți. Pe lângă avantajele prezentate mai sus, nu trebuie să ignorăm faptul că o asemenea construcție ar reduce considerabil efortul acționarilor celor două entități (probabil ar fi necesară o majorare de capital la entitatea nou creată de cca. 3milioane de euro spre deosebire de cca. 5 milioane euro pentru fiecare entitate, adică 10 milioane euro în total)

Nu în ultimul rând, constituirea unei case de compensare autohtone puternice și consolidate ar reprezenta un test de maturitate pe care cele două burse l-ar transmite investitorilor (autohtoni și străini).

Acest material reprezintă punctul de vedere personal al autorului și se dorește a fi doar o temă de reflecție și un punct de plecare pentru o eventuală dezbatere, fără a avea pretenția că reprezintă soluția cea mai potrivită la situația creată de apariția Regulamentului EMIR. Sunt convins că reprezentanții celor două grupuri (SIBEX și BVB) au gândit fiecare o strategie și, în calitate de acționar, precum și de participant la cele două sisteme, aștept în perioada următoare ca aceasta să fie expusă.

Lucian Isac este director general al societății de brokeraj Estinvest

Citește și