Declararea averilor, o provocare

Un subiect de interes deosebit, in ultima vreme, este introducerea declararii averilor de catre populatie.

Ce inseamna, de fapt, declararea averilor? Peste tot in lume intalnim aceasta obligatie pentru cei care ocupa functii publice. In acest caz are un rol de “watch dog”, de crestere a transparentei asupra activitatilor economice ale persoanelor respective.

In ceea ce priveste declararea averilor de catre restul cetatenilor, aceasta are ca scop, in cel putin sapte tari din Europa in care se aplica, exclusiv impozitarea acestora. Modul in care aceasta declarare, respectiv impozitare, functioneaza in practica, difera de la tara la tara. Fie ca se foloseste o rata unica , fie ca exista o impozitare progresiva, in trepte, declararea averilor pentru cetateni in scopul impozitarii se aplica in toate cazurile numai de la un anumit plafon in sus.

Averea poate fi definita in mod variat in fiecare tara dar in general, din punct de vedere fiscal, reprezinta diferenta dintre activele si datoriile unui individ (sau familii). Activele pot include locuinta de domiciliu, celelate investitii imobiliare, investitiile de pe piata de capital, conturile bancare, dar si anumite “posesiuni” mai speciale – yahturi, cai de rasa, bijuterii. Datoriile sunt reprezentate de credite (ipotecare, de consum, descoperiri de cont, etc).

Pentru toti rezidentii Elvetiei, de exemplu, taxa se aplica pe familie (gospodarie), pentru activele detinute in toata lumea, incluzandu-se valoarea conturilor bancare, a investitiilor, a proprietatilor, dar si a asigurarilor de viata cu valoare de rascumparare si a unor obiecte de valoare (bijuterii, opere de arta). Rata de impozitare este progresiva (in general sub 1%) si este stabilita diferit de catre fiecare canton. Plafonul de la care se aplica aceasta taxa este variabil de la un canton la altul si depinde si de marimea familiei.

Un alt exemplu este Franta, unde plafonul de la care se declara averea pentru scopul stabilirii taxei este de 730.000 de euro .Taxa este variabila in functie de valoarea averii. Spre exemplu, daca o persoana are o avere de un milion de euro, aceasta persoana are obligatia declararii averii si va fi impozitata cu un impozit de 1.485 Euro ( 1.000.000 – 730.000)* 0,55 %.

Pe de alta parte, exista tari care au cautat saintroduca metode de verificare a corectitudinii veniturilor impozabile declarate de populatie. In Franta, spre exemplu, exista un articol in Codul fiscal (se pare introdus acum cateva zeci de ani), care spune ca in cazul unor disproportii marcante intre nivelul de trai al unei persoane si veniturile pe care aceasta le-a declarat, autoritatile fiscale au posibilitatea, in anumite conditii, sa inlocuiasca venitul declarat cu o evaluare forfetara mai ridicata, determinata prin aplicarea unor criterii stabilite de lege asupra unora dintre elementele nivelului de trai. Astfel de criterii sunt: resedinta principala si cele secundare, automobile, yahturi, avioane de turism, cai de curse, dar si personalul casnic angajat, drepturile de vanatoare, abonamente la clubul de golf, etc.

Se observa, totusi, ca in acest caz este vorba despre ajustarea impozitului pe venit si nu de o noua taxa (cum ar fi taxa pe avere).

Fara a cunoaste in detaliu intentia legislativa a guvernului, putem anticipa insa unele dificultati in aplicarea in practica a preconizatei legi privind declararea averii in Romania. Astfel, a cere tuturor contribuabililor sa depuna o declaratie de avere ar reprezenta o provocare pentru acestia, dar si un volum imens de munca pentru autoritatile fiscale. Atat timp cat se doreste compararea acestor averi cu venitul declarat va fi necesara o activitate destul de intensa a functionarilor din administratiile financiare, care nemaiavand la indemana declaratia de venit global vor fi nevoiti sa identifice toate sursele de venit ale contribuabililor pe baza tuturor declaratiilor depuse de acestia.

* Mihaela Mitroi este tax partner la PricewaterhouseCoopers