Declararea Republicii Populare Romane
Dupa ce, in cursul lunii noiembrie a anului 1947, reprezentantii "opozitiei loialiste", formata din gruparile dizidente taranista si liberala, au fost inlaturati din guvern iar locurile lor au fost luate de reprezentantii partidului comunist, la 30 decembrie 1947, regele Mihai I este obligat sa abdice
Dupa ce, in cursul lunii noiembrie a anului 1947, reprezentantii “opozitiei loialiste”, formata din gruparile dizidente taranista si liberala, au fost inlaturati din guvern iar locurile lor au fost luate de reprezentantii partidului comunist, la 30 decembrie 1947, regele Mihai I este obligat sa abdice.
Scenariul abdicarii a fost asemanator cu cel din martie 1945, cand la putere a fost adus guvernul procomunist condus de Petru Groza. Aflati in audienta la rege, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PCR, si Petru Groza, primul-ministru, au reusit prin santaj si presiuni sa il forteze pe acesta sa semneze declaratia de abdicare pe care o adusesera cu ei.
Existenta monarhiei constituia ultimul obstacol in calea preluarii totale a puterii de catre comunisti. Cu toate acestea, initiativa pare sa fi venit din partea sovieticilor, care, la conferinta de constituire a Biroului Informativ al partidelor comuniste de la Schlearska Poreba, Polonia, din septembrie 1947, au exercitat presiuni viguroase asupra liderilor comunisti din Romania si Cehoslovacia pentru a grabi procesul de preluare totala a puterii si de anihilare a opozitiei.
Beneficiind de momentul prielnic cand era mai izolat ca niciodata, fara nici o sansa de a obtine sprijin din exterior si deci in imposibilitate de a se opune, regele a fost pentru comunisti o prada extrem de usoara.
In aceeasi zi, intr-o sedinta a Adunarii Deputatilor, a fost adoptata Legea nr. 363, prin care se proclama Republica Populara Romana si se abroga Constitutia. Conducerea formala a statului era asigurata de Prezidiul Provizoriu al RPR, format din C.I. Parhon, M. Sdoveanu, at. Voitec, Gh.C. Stere, I. Niculi, ce urma sa functioneze pana la intrarea in vigoare a unei noi constitutii.
Noul statut al Romaniei a fost rapid fixat si prin documente internationale. Astfel, la 4 februarie 1948, la Moscova, a fost semnat, de catre dr. P. Groza si Molotov, Tratatul de prietenie, cooperare si asistenta militara dintre Romania si URSS.
Acesta avea la baza ideea unei aparari comune impotriva Germaniei si a altor tari occidentale. Din tratat lipseau afirmatiile clare de suveranitate in ceea ce privea partea romana. Prin acest tratat Romania era complet aservita intereselor sovietice si obligata sa actioneze oricand si impotriva oricarui stat definit de URSS drept agresor.
Tratatul a fost semnat pe o perioada de 20 de ani, cu o prelungire automata de 5 ani. In curand se vor semna tratate asemanatoare intre URSS si celelalte democratii populare din Europa de Est, ceea ce va consfinti includerea lor intr-un sistem radial de securitate avand in centru URSS.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026