Versiunea completă
Business Construct

Declinul încă își arată colții

Piața locală a cărămizilor și-a continuat anul trecut declinul, înregistrând o scădere de circa 7% în volum și de 20% în valoare față de 2010, în contextul în care piața locuințelor a continuat să fie pe minus.

Andreea Neferu · 25 aprilie 2012 · 3 min de citit

“Piața de cărămizi a anului 2011 a avut o evoluție atipică față de anii anteriori. Dacă începutul de an părea să fie nefavorabil construcțiilor, sezonalitatea s-a mutat vizibil în a doua jumătate a anului, iar piața a început să se dezmor­țească puțin câte puțin”, spune Iulian Man­galagiu, directorul general al Ceramica Iași, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală a cărămizilor.

Evoluția construcției de locuințe a de­monstrat că 2011 a fost al treilea an de declin: anul trecut au fost construite circa 44.456 de locuințe, față de 48.812 în 2010, potrivit datelor de la Statistică.

Estimările privind piața de cărămizi în 2012 indică o oprire a scăderii accen­tua­te și o evoluție între -5% și 5%, în func­ție și de “veștile economice și politice, pozitive sau negative”, spune Mangalagiu.

Ceramica Iași și-a majorat ușor afacerile anul trecut, de la 65 de milioane de lei (15,4 mil. euro) în 2010 la 65,6 milioane de lei (15,5 mil. euro). Pentru anul 2012, reprezentantul companiei spune că este încă prematur să avanseze o estimare a dimensiunilor businessului, în situația în care ultimii ani de criză au adus “surprize și fluctuații” pentru întreaga piață a materialelor de zidărie.

Compania se concentrează în prezent pe dezvoltarea activității în regiunile Muntenia, Dobrogea, Oltenia și Transilvania, care au generat circa jumătate din vânzările Ceramica Iași anul trecut. “Ți­nând cont de recensământul în­che­iat în 2011, putem observa că piața din zona Moldovei, în care noi suntem preponderent activi, are de suferit din cauza migrării populației. Acest fapt va influența dezvoltarea pieței moldovene, situând-o sub nivelul evoluției pieței naționale de cărămidă”, spune Mangalagiu.

Compania din Iași, evaluată la circa 19,1 milioane de euro, este listată pe piața Rasdaq a BVB, iar fondul de investiții Advent International controlează 84,9% din acțiunile Ceramica, conform celor mai recente raportări remise bursei.

Capacitatea totală de producție de materiale de zidărie depășește în acest moment cu 50% cererea existentă, determinând o competiție puternică pe piață și punând în pericol supraviețuirea unora dintre producători. “Pentru a fi sustenabilă din punctul de vedere al pieței, o nouă capacitate de producție s-ar putea construi abia în 2020, moment în care cererea va reuși să acopere întreaga capacitate de producție”, spune Mangalagiu.

Cu toate acestea, producătorul austriac de materiale de construcții Wienerberger a închiriat recent 41 de hectare de teren în satul Războieni, județul Iași, unde intenționează să construiască a patra sa fabrică de cărămizi de pe piața locală.

După ce va termina construcția fabricii, în valoare de 22 mil. euro, Wienerberger va angaja circa 400 de oameni pentru noua unitate. Fabrica va fi și prima din estul țării a producătorului, în condi­țiile în care până acum s-a concentrat pe vestul și sudul țării, unde Wienerberger de­ține fabrici în Gura Ocniței, județul Dâm­bovița, Sibiu și Trițenii de Jos, jude­țul Cluj. Wienerberger a înregistrat în 2010 prin intermediul firmei Wienerberger Sisteme de Cără­mizi afaceri de 117,9 mil. lei (28 mi. euro). Compania nu a anunțat încă rezultatele financiare pe 2011.

Pe piața de cărămizi mai activează și alți jucători, precum Cemacon Zalău.

Citește și