Versiunea completă
Eveniment

Deficitul bugetar urcă la 3,1% din PIB, după cinci luni

Deficitul bugetar a ajuns la sfârșitul lunii mai la 16,7 mld. de lei, reprezentând 3,1% din PIB, în condițiile scăderii veniturilor cu 1,6% și a majorării cheltuielilor cu 5,7% față de primele cinci luni din 2009.

Magraon Andreea · 28 iunie 2010 · 1 min de citit

Deficitul bugetar a ajuns la sfârșitul lunii mai la 16,7 mld. de lei, reprezentând 3,1% din PIB, în condițiile scăderii veniturilor cu 1,6% și a majorării cheltuielilor cu 5,7% față de primele cinci luni din 2009.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, veniturile încasate la bugetul general consolidat au ajuns la 64,2 mld. lei, iar cheltuielile au totalizat 80,9 mld. lei.

Încasările din TVA au continuat tendința descendentă, scăzând cu 7,8%. Sumele încasate din impozitul pe venit s-au diminuat cu 6,4%, iar veniturile din taxarea profitului au coborât cu 2,7%, comparativ cu aceeasi perioadă din 2009.

Pe partea de cheltuieli s-a înregistrat o majorare consistentă, de 13,4%, pe partea de asistenta sociala. Cea mai mare creștere s-a înregistrat la asigurările pentru șomaj, care s-au dublat față de primele cinci luni din 2009. La nivelul bugetului general cheltuielile cu bunuri și servicii au urcat cu 3,1%, ca urmare a creșterii înregistrate la bugetele administrațiilor locale. La bugetul de stat cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus cu 5,6%.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital precum și transferuri pentru programele de dezvoltare, s-au majorat cu 6,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, la 9,8 miliarde lei.

Citește și