Delta Distribution, plus de 15%
DISTRIBUITORUL de placi ceramice Delta Distribution, controlat de omul de afaceri Dragos Bonea, a inregistrat in primul trimestru o cifra de afaceri de 31,96 mil. lei (8,6 mil. euro), in crestere cu 15% fata de perioada similara a anului 2007. Delta Distribution mizeaza in acest an pe un avans al afacerilor cu 40-50%, pana la 67 de milioane de euro, pe fondul extinderii ofertei de produse si desc…
DISTRIBUITORUL de placi ceramice Delta Distribution, controlat de omul de afaceri Dragos Bonea, a inregistrat in primul trimestru o cifra de afaceri de 31,96 mil. lei (8,6 mil. euro), in crestere cu 15% fata de perioada similara a anului 2007.
Delta Distribution mizeaza in acest an pe un avans al afacerilor cu 40-50%, pana la 67 de milioane de euro, pe fondul extinderii ofertei de produse si deschiderii de showroom-uri la Bucuresti, Iasi, Constanta si Pitesti. Investitia pentru deschiderea celor patru unitati se va ridica la 6 mil. euro.
Compania opereaza 27 de magazine si 22 de depozite, situate in Bucuresti, Constanta, Galati, Buzau, Bacau, Piatra Neamt, Iasi, Suceava, Ploiesti, Brasov, Pitesti, Ramnicu Valcea, Craiova, Sibiu, Timisoara, Arad, Oradea, Cluj, Baia Mare si Targu Mures. Delta Distribution comercializeaza placi ceramice, cu o pondere de 65% in totalul vanzarilor, precum si adezivi, chituri si profile pentru montajul placilor ceramice, produse ce reprezinta 10% din cifra de afaceri.
Totodata, firma este distribuitor de obiecte sanitare, baterii si mobilier de baie, cu o pondere de 12% in totalul vanzarilor, alaturi de cazi si cabine cu hidromasaj, saune sau piscine, ce ocupa 13% din vanzari. Delta Distribution a avut anul trecut o cota de 12% pe segmentul placilor ceramice, aceasta urmand sa creasca in 2008 pana la 15%, in contextul in care piata va avansa cu 15-20%.
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Jensen Huang, CEO-ul demisionar de la Nvidia, nu intră în șomaj. Elon Musk promite să-l angajeze. „Ar fi o onoare”Business Internaţional · 12 noiembrie 2026