Demisia lui Nicolau, neluata in considerare
Demisia lui Nicolau, neluata in considerare
Conducerea Camerei Deputatilor a decis ca scrisoarea de demisie a lui Valentin Nicolau, presedintele SRTv, trimisa presedintilor Camerelor legislative nu poate fi luata in considerare, demisia acestuia neputand fi aprobata decat de plenul reunit al Parlamentului. Secretarul Camerei, Titu Gheorghiof, a aratat ca o demisie reprezinta un act de vointa unilateral. In formula propusa de Valentin Nicolau este vorba despre “un act juridic de demisie sub conditie suspensiva”, adica demisia acestuia ar intra in vigoare la data la care presedintele tarii “va promulga noua lege de organizare si functionare a SRTv, lege ce trebuie sa fie conforma cu modelul european privind televiziunile publice si complet depolitizata”. “Nu se poate”, a comentat Gheorghiof aceasta cerere de demisie adresata celor doi presedinti ai Camerei Deputatilor si Senatului. In urma discutarii in Parlament a raportului de activitate al institutiei se va vedea la ce rezultat se va ajunge, a spus acesta. Raportul de activitate pentru anul 2003 al acestei institutii a primit aviz negativ din partea Comisiilor de cultura ale Parlamentului. Respingerea raportului de activitate de catre Parlament, ar fi atrage, potrivit legii, demiterea presedintelui si a consiliului de administratie al institutiei. In aceste conditii, scrisoarea lui Valentin Nicolau va ramine “in mapa presedintelui “, a conchis Titu Gheorghiof. Mediafax
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026