Democratia culturii in benzi desenate

Blamate de unii si exilate in subsolurile literaturii comerciale, dar admirate de un Quentin Tarantino (care le-a folosit pentru Pulp Fiction), cartile de benzi desenate isi reclama dreptul la demnitate culturala.

Un fenomen de nisa underground, cu o valoare estetica profund discutabila, sau o expresie imprevizibila a avangardei, o fronda initiala dar care, ulterior, este apta de a genera semnificatie si valoare? Tinand cont de faptul ca recenzentul de pe entertainment.timesonline.co.uk este si autor al unei istorii a acestui tip de fenomen cultural revolutionar (The Avant-Garde in Interwar England), balanta s-ar putea inclina spre cea de-a doua versiune. Si, intr-adevar, scriind despre cele doua carti recent aparute – The Ten-Cent Plague. The Great Comicbook Scare and How It Changed America de David Hajdu si Maps and Legends. Reading and Writing along the Borderlands de Michael Chabon – Michael Saler este, clar, de partea celor care sustin dreptul la libera existenta literara a acestui gen, el considerandu-i de-a dreptul nazisti (parafrazand parodic “Cand aud de benzi desenate, imi vine sa scot arma”) pe cei care continua sa-l exileze la periferia livrescului, intr-un spatiu hibrid gen no man’s land.
De fapt, se reia discutia asupra pertinentei discutiei (si distinctiei) intre cultura “inalta” si cea “populara” (sau “comerciala”), care, in cazuri extreme, poate fi cea dintre Premiul Pulitzer si arderea cartilor in piata publica. Acelasi lucru s-a intamplat, bunaoara, si cu science fiction-ul (sau cu fantasy), iar, in final, s-a sugerat ca autori ca Asimov, Bradbury sau Heinlein ar merita propusi pentru Premiul Nobel pentru literatura. (Oricum, un pic de dreptate s-a facut cand Doris Lessing, laureata a premiului in 2007, a sustinut, la World Science Fiction Convention, ca una dintre cele mai importante creatii ale sale este, fara doar si poate, seria de cinci romane de anticipatie Canopus in Argos.) La fel se va fi intamplat si cu policierul s.a.m.d. Greu de crezut ca, pornind de la s.f., acelasi lucru se va intampla si cu creatorii de b.d., insa, macar, operele lor nu vor mai fi impinse, in unele magazine de presa, pe rafturile destinate culegerilor de integrame sau sudoku!
Este clar: elitele snoabe si masele tolerante nu se vor reconcilia prea curand, iar, daca o vor face vreodata, nu o vor face sub semnul generic al cartii. Saler compara situatia beligeranta cu cea a soldatilor japonezi care, pierduti in padurile unor insule din Pacific, prin anii ’70-’80 inca isi mai inchipuiau ca lupta cu americanii! La fel si puristii, care continua sa ridice cordoane sanitare in jurul Literaturii, nestiind ca, de fapt, ei nu fac decat sa se izoleze pe ei insisi…