Democratii il incoltesc pe Bush in scandalul telefoanelor
Fostul vicepresedinte al Statelor Unite din timpul administratiei Clinton, Al Gore, a atacat virulent actuala guvernare republicana in chestiunea interceptarii convorbirilor telefonice ale cetatenilor americani suspectati a avea legaturi cu retelele teroriste, acuzandu-l pe presedintele Bush ca prin actiunile sale reprezinta "o amenintare la adresa intregii structuri a administratiei"
Fostul vicepresedinte al Statelor Unite din timpul administratiei Clinton, Al Gore, a atacat virulent actuala guvernare republicana in chestiunea interceptarii convorbirilor telefonice ale cetatenilor americani suspectati a avea legaturi cu retelele teroriste, acuzandu-l pe presedintele Bush ca prin actiunile sale reprezinta “o amenintare la adresa intregii structuri a administratiei”. Gore a afirmat ca desi sunt inca multe lucruri neclare in legatura cu acest caz, se poate deja trage concluzia ca interceptarea convorbirilor a fost ilegala. “Ceea ce stim despre acest program vast de interceptare a convorbirilor ne duce la concluzia ca presedintele Statelor Unite a incalcat legea in mod repetat si insistent”, a spus Gore.
Liderul democrat, care a fost contracandidatul actualului presedinte la alegerile din 2000, a declarat ca trebuie deschisa o ancheta independenta in acest caz pentru ca procurorul general al Statelor Unite, Alberto Gonzales, cel care ar trebui sa ordone o investigatie in aceasta privinta, este prea asociat actualei administratii pentru a da dovada de impartialitate.
Inca de cand a admis existenta acestui program de interceptare a convorbirilor telefonice desfasurat de Agentia Nationala de Securitate (NSA), presedintele Bush a sustinut ca interceptarile au fost facute numai in cazurile in care au existat indicii serioase in privinta legaturii cu miscarile teroriste. De asemenea, Casa Alba a aratat ca autorizarea unor astfel de actiuni de catre presedinte este in conformitate cu o rezolutie a Congresului data dupa atacurile de la 11 septembrie 2001, care permite sefului statului sa ordone folosirea fortei impotriva potentialilor teroristi. Conform legislatiei in vigoare in Statele Unite, interceptarile convorbirilor telefonice nu pot fi facute fara o autorizare din partea unui judecator federal. Ramane de vazut daca argumentele administratiei vor fi considerate valabile si de catre Comisia Juridica a Senatului, care a anuntat deschiderea unei anchete in acest sens.
La inceputul saptamanii, presedintele acestei comisii senatoriale, republicanul Arlen Specter, a declarat ca nu exclude declansarea unei proceduri de demitere a actualului presedinte in cazul in care se va dovedi ca a incalcat legea, insa a admis ca sansele de concretizare a unei astfel de actiuni sunt reduse.
Atacurile lui Gore nu sunt nici pe departe izolate. Mizand pe vulnerabilitatea actualei administratii de la Casa Alba din cauza diferitelor scandaluri in care a fost implicata in ultima vreme, opozitia democrata pare sa-si fi intetit tirul la adresa presedintelui Bush, in perspectiva alegerilor legislative de la jumatatea mandatului, programate in luna noiembrie.
Si fosta prima doamna a Statelor Unite, Hillary Clinton, senator de New York, a calificat actuala presedintie drept “una din cele mai proaste care au guvernat vreodata tara noastra”. Vorbind in fata unei ceremonii pentru comemorarea pastorului Martin Luther King, unul dintre eroii miscarii pentru emanciparea populatiei de culoare din America, Clinton a comparat modul de lucru al actualei administratii republicane cu cel a detinatorilor de plantatii exploatate cu ajutorul sclavilor negri. Hillary Clinton este creditata ca unul din potentialii candidati ai democratilor pentru functia suprema in stat la alegerile din 2008.
Insa echipa lui George Bush nu trebuie sa faca fata doar atacurilor venite din partea opozitiei, exista foarte multi nemultumiti si in interiorul agentiilor federale care contesta actiunile administratiei republicane. Daca scandalul inchisorilor secrete ale CIA a plecat de la devaluirile unor agenti ai CIA, care au “scapat” unele informatii clasificate catre presa, de curand a fost randul celor din FBI sa dea o lovitura dureroasa Casei Albe.
Mai multi agenti ai acestei institutii s-au plans, sub acoperirea anonimatului, ca NSA a transmis spre verificare catre Biroul Federal de Investigatii, un volum impresionant de date, acestea dovedindu-se insa inutilizabile si consumand nejustificat timpul si resursele FBI. Mai mult, sustin aceste surse, informatiile transmise de catre NSA proveneau din interceptarile convorbirilor telefonice. Agentii FBI au aratat ca aceste piste oferite de NSA nu au dus niciodata la vreo actiune concreta.
De asemenea, doua asociatii pentru protectia drepturilor omului – American Civil Liberties Union si The Center for Constitutional Rights – au anuntat ca vor intenta, separat, un proces administratiei Bush din cauza interceptarilor convorbirilor telefonice. Ambele organizatii doresc sa obtina prin hotarare judecatoreasca incetarea programului, pe care il considera ilegal si neconstitutional. Acestea spera ca justitia va lamuri daca acest program a fost folosit numai impotriva persoanelor suspectate de legaturi cu Al-Qaida sau a fost utilizat in mod abuziv si impotriva cetatenilor americani nevinovati.
mihnea.anastasiu@zf.ro
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026