Denominarea creste vanzarile producatorilor de portofele
Denominarea creste vanzarile producatorilor de portofele
Producatorul roman de produse de marochinarie Rapel SA estimeaza ca piata de profil va inregistra in sezonul 2005-2006 o crestere de 200.000 de unitati a vanzarilor de portofele, pe fondul unui avans al cererii generat de aparitia de monede si bancnote de noi dimensiuni, dupa denominare.
“Estimez cererea generata de denominare la aproximativ 200.000 bucati in plus fata de cererea standard de 300.000 bucati anual, adica in total 500.000 portofele anual”, a declarat directorul general al Rapel SA, Constantin Chesculescu.
Cifrele includ toate modelele de portofele – numai pentru bancnote, combinate bancnote/monede, portcarduri si portmonee dedicate exclusiv monedelor, a mai precizat directorul Rapel SA.
Chesculescu a adaugat ca un alt factor care favorizeaza vanzarile de portofele este cresterea numarului de utilizatori de carduri.
Firma preconizeaza ca vanzarile sale pentru sezonul mentionat se vor situa intre 90.000 si 120.000 de portofele, fata de numai 30.000 de bucati comercializate in acest an.
Rapel SA isi propune castigarea unei cote de piata de 25%, in acest scop fiind creata si o noua gama de portmonee. Pentru a incuraja cresterea vanzarilor, firma a initiat si o campanie de promovare, intitulata “S-a schimbat Leul, schimba portmoneul”.
In prezent, articolele mici reprezinta numai 12% din totalul vanzarilor firmei, restul fiind posete de moda sau articole business (mape, serviete, genti). Ponderea articolelor mici va creste insa pana la 30-35%, anticipeaza reprezentantii companiei.
Totodata, compania va investi 100.000 de euro in 2006 pentru cumpararea de noi utilaje si efectuarea de cursuri de training pentru marirea capacitatii de productie de la 200.000 la 250.000 de posete standard pe an (o poseta standard are o valoare de fabricatie de 60 de minute).
Rapel SA a fost infiintata in anul 1994 in judetul Alba, in apropiere de Sebes, si produce articole de marochinarie din piele naturala, din piele sintetica si din materiale combinate, avand 220 de angajati.
Exportul reprezinta 80% din cifra de afaceri a companiei, principalele piete fiind Italia, Spania si Franta. Printre clientii straini care au derulat contracte cu Rapel SA se numara Mandarina Duck, Kenzo, Le Tanneur, Prada, Pikolinos, Marks& Spencer si The Bridge.
In 2004, firma a avut o cifra de afaceri de 35,7 de miliarde de lei vechi. Actionarul majoritar al Rapel SA este Constantin Chesculescu, cetatean britanic de origine romana.
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026