Versiunea completă
Business Hi-Tech

Depozitul de Calculatoare, pe profit in primul trimestru

Compania mai are in prezent doar 43 de magazine functionale in tara fata de 102 cate avea in octombrie 2008, la inceputul crizei financiare.

Magraon Andreea · 26 mai 2010 · 3 min de citit

Compania C.N.D.P.I. Romsoft, care opereaza reteaua de retail IT&C Depozitul de Calculatoare, a obtinut in primul trimestru al anului un profit de 1,35 de milioane de lei (320.000 de euro), a declarat pentru ZF Virgiliu Raducanu, actionarul majoritar al companiei.

“Suntem in grafic. Am obtinut un profit de 1,35 milioane de lei cu care ne-am platit datoriile. Ne asteptam ca lucrurile sa evolueze astfel”, a spus Raducanu fara a preciza insa si valoarea veniturilor din primele trei luni ale anului.

Romsoft a obtinut profit pe fondul restructurarii companiei, actiune initiata odata cu schimbarile dramatice din ultimii doi ani de pe piata locala de retail IT&C.

Compania are in prezent 43 de magazine functionale in toata tara, de la 102 cate avea in urma cu aproape doi ani. Potrivit lui Raducanu, pe fondul crizei, Depozitul de Calculatoare a ajuns la 200 de angajati in 43 de magazine de la 750 in 102 cate avea in octombrie 2008.

El a mai spus ca ununul dintre motivele de ingrijorare pentru companie este o eventuala noua scadere a pietei, avand in vedere ca Guvernul a anuntat reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 25% si a pensiilor cu 15%, parte a angajamentului fata de Fondul Monetar International.

In alta ordine de idei, compania negociaza prelungirea unei linii de credit de 2,65 de milioane de euro cu BRD. Potrivit lui Virgil Raducanu, negocierile cu institutia financiara vor mai dura inca 30 de zile pana la anuntarea unui rezultat. “Am propus BRD ca in urmatoarele 18 luni sa platim esalonat 60% din datorie. Asta inseamna cam 75.000 de euro pe luna”, a declarat Raducanu.

In acest moment, Depozitul de Calculatoare este cel mai mare retailer IT&C din Romania care are o retea de magazine in toata tara, dupa ce Ultra Pro Computers, cea mai mare retea IT&C in urma cu trei ani, a intrat in 2009 in insolventa, iar pronuntarea falimentului este asteptata luna viitoare.

Ultra Pro, o companie fondata de sotii Alina si Cristian Fughina, acumulase datorii de 28 de milioane de euro la 84 de creditori. Compania a inregistrat venituri de 312,86 milioane de lei (84,9 mil. euro) in 2008, iar incasarile companiei au fost lovite puternic in primele sase luni ale anului trecut, ridicandu-se la doar 56,04 milioane de lei (13,5 milioane de euro).

In prezent cel mai mare retailer IT&C din Romania este eMAG, care a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 63,3 milioane de euro, cu 12% sub nivelul anului 2008 si sub estimarile initiale ale companiei (66 mil. euro). Compania a obtinut in primul trimestru al anului venituri de 19 milioane de euro, cu 80% mai mari comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Nici eMag nu a traversat fara emotii anul 2009. Dupa ce isi dublase in 2007 afacerile la 70 de milioane de euro, reprezentantii magazinului online isi stabileau ca plan o noua dublare, la 140-150 de milioane de euro pentru 2008. Compania isi setase costurile si personalul pentru aceasta tinta, dar recesiunea a stricat tot, iar magazinul online s-a aflat la un pas de dificultati financiare majore, la fel ca rivalii de la K Tech Ultra Pro sau Flamingo, pe fondul prabusirii vanzarilor. eMag a iesit din dificultatile financiare odata cu achizitia pachetului majoritar de actiuni al companiei de catre Asesoft Distribution, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de distributie IT&C. eMag tinteste pentru acest an afaceri de 100 mil. euro.

Actionarii Romsoft

Citește și