Deputații decid dacă băncile plătesc taxă de solidaritate
Plenul Camerei Deputaților urmează să ia în dezbatere propunerea legislativă privind introducerea unei taxe de solidaritate pentru bănci sub forma unei impozitări suplimentare (față de cota unică de 16%) cu o cotă de 2,5% a profitului realizat de instituțiile de credit pentru o perioadă de trei ani.
Plenul Camerei Deputaților urmează să ia în dezbatere propunerea legislativă privind introducerea unei taxe de solidaritate pentru bănci sub forma unei impozitări suplimentare (față de cota unică de 16%) cu o cotă de 2,5% a profitului realizat de instituțiile de credit pentru o perioadă de trei ani.
Proiectul a fost discutat săptămâna trecută în Comisia de buget-finanțe a forului legislativ și a fost respins, primind aviz negativ. Conform traseului de legiferare, această inițiativă a unor parlamentari PD-L, principalul partid de guvernământ, urmează să intre în dezbaterea plenulului Camerei, care este for decizional.
Chiar dacă proiectul a fost propus tocmai de membri ai PD-L, Guvernul nu-l susține, după cum s-a angajat și în fața FMI. De asemenea, președintele Traian Băsescu a declarat recent să nu susține suprataxarea băncilor, dar a menționat că speră ca băncile să nu se repeadă să-și recupereze toată pierderea cu creditele neperformante într-un an.
Fiind concepută ca impozitare suplimentară a profitului, taxa de solidaritate ar putea fi aplicabilă unui număr mai mic de jumătate din băncile de pe piață în condițiile în care anul trecut numărul celor cu pierderi a fost mai mare decât al celor cu profit.
Politica suprataxării sistemului bancar este practicată sau avută în vedere de mai multe state europene, de la Slovacia la Marea Britanie.
Ungaria a acționat deja introducând anul trecut o taxă suplimentară pentru a acoperi golurile din buget. Ideea introducerii unor impozite suplimentare pentru bănci intervine într-un moment în care autoritățile solicită instituțiilor de credit să-și consolideze capitalul, iar politicienii fac presiuni pentru creșterea creditării.
În Ungaria, suprataxarea băncilor a venit sub forma unui impozit de 0,5% pe activele deținute de bănci, procent triplu față de cel stabilit în alte state. Deși unii oficiali de la Budapesta au declarat că impozitul va fi înjumătățit începând cu 2013 și va reprezenta în continuare o componentă pe termen lung a sistemului fiscal, deocamdată băncile și guvernul nu au ajuns la o înțelegere, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Impozitul face parte dintr-un pachet mai amplu de taxe anticriză, care mai vizează sectorul enegetic, de retail și telecomunicații, menit să acopere deficiențele de finanțare a bugetului și să evite introducerea de măsuri de austeritate.
În Marea Britanie, impozitul pe active deținute pe termen scurt va fi majorat de la 0,075% în prezent la 0,078% începând cu 2012.
În Slovenia, ministrul de finanțe France Krizanic a declarat în aprilie că guvernul va impune în următoarele luni un impozit de 0,1% pe activele din bilanțul contabil al instituțiilor de credit. Slovacia, stat membru al zonei euro, intenționează să introducă de anul viitor un impozit special de 0,2% pe depozitele băncilor.
Finlanda a anunțat la începutul acestei luni că va insista pentru crearea unui sistem la nivelul UE pentru taxarea tranzacțiilor financiare dacă nu poate obține un acord la nivel global, susținut printre alte state de Franța și Germania, dar respins de SUA și Canada.
În Polonia, ministrul de finanțe a anunțat că va introduce o nouă taxă pentru bănci, poate chiar de anul acesta, dar fără a da detalii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026