Derby "second hand"
Seria Stelei, sapte partide fara infrangere, s-a frant sambata la Craiova, unde liderul campionatului a pierdut cu 1-0, trebuind sa imparta acum primul loc al podiumului cu Universitatea. atiinta a razbunat astfel trei ani marcati de insucces in intalnirile directe cu rivala sa bucuresteana (doua infrangeri, patru remize), la capatul unui duel incendiar, dar nu si spectaculos
Seria Stelei, sapte partide fara infrangere, s-a frant sambata la Craiova, unde liderul campionatului a pierdut cu 1-0, trebuind sa imparta acum primul loc al podiumului cu Universitatea.
atiinta a razbunat astfel trei ani marcati de insucces in intalnirile directe cu rivala sa bucuresteana (doua infrangeri, patru remize), la capatul unui duel incendiar, dar nu si spectaculos.
De-a lungul anilor, derbyurile Steaua – Universitatea au fost in general spectacole gustate de public. Lucru firesc de vreme ce avem de-a face cu doua cluburi care au facut din jocul ofensiv un cult.
Sambata, lucrurile au stat insa cu totul altfel. Se poate vorbi, intr-adevar, de un joc care a tinut publicul cu sufletul la gura pana la ultimul fluier al arbitrului Marian Dorobantu, dar motivele sunt cu totul altele decat acelea pe care s-ar astepta oricine sa le descopere in cazul unui regal.
Incrancenarea cu care s-a luptat pentru fiecare minge, de multe ori peste limita regulamentului, fapt care a si dus la dictarea a trei eliminari (Bogdan ’33, Domocos ’80 / Trica ’80), presiunea formidabila a unui public care a sanctionat orice decizie a “centralului” impotriva favoritilor, iata principalele atribute ale unei intalniri de o factura mediocra.
In crestere in ultimele saptamani, Craiova si-a dorit cu ardoare victoria, lucru care s-a vazut si din ambitia cu care Claudiu Niculescu et comp. au tratat disputa.
Nu si Steaua, a carei prestatie de ansamblu a fost sub cota unui lider. Apararea a gresit decisiv la golul lui Claudiu Niculescu (’45), lasat singur singurel in zona centrala a careului, iar mijlocul si atacul militarilor au fost in mare suferinta.
Cei care ar fi trebuit sa asigure regia au dovedit lipsa de inspiratie, apatie chiar, in vreme ce atacantii n-au reusit sa fructifice nici rarele ocazii ivite. Jean Vladoiu a fost cel mai bun exemplu al neputintei steliste, golgeterul echipei si al campionatului fiind sambata departe de prestatia din derbyul cu Dinamo.
In asemenea conditii nici nu este de mirare cum s-a putut pierde in fata unui adversar in inferioritate numerica din minutul 33.
Etapa a 8-a: Universitatea Craiova – Steaua Bucuresti 1-0 (Cl.Niculescu ’45), Gloria Bistrita – Gaz Metan Medias 1-0 (Barsan ’10), Rocar Bucuresti – FCM Bacau 2-0 (Prodan ‘3, M.Nicolae ’10), Foresta Suceava – Otelul Galati 1-1 (R.Nita ’10 / Bukvici ‘9), Ceahlaul Piatra Neamt – FC National 2-1 (L.Cozma ’39, Fl.Axinia ’70 penalty / R.Niculescu ’25), FC Brasov – FC Arges 0-0.
Meciurile Dinamo Bucuresti – Petrolul Ploiesti si Astra Ploiesti – Rapid Bucuresti s-au jucat aseara. Clasament: 1-2. Steaua 17p, “U” Craiova 17p, 3. Otelul 14p.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026