Descarcerari de urgenta

Orice grup, mai ales unul de creatie, are pretentia de omogenitate. Numai ca 56,4* nu se omoara cu unitatea, in sensul clasic. El este o diversitate in unitatea de timp si de loc. Cea de actiune este suplinita de orgoliul individual al viziunii. Fiecare din cei patru nu are vederi sau, cumva si mai putin, puncte de vedere. Ci viziuni. Pe care ei dau impresia ca se grabesc sa ni le desluseasca.

Nistor Coita propune genul de friza delicata si fragila, in care aceeasi silueta umana (nota bene: inaripata!) este surprinsa in felurite ipostaze ale unei lupte cu un dusman invizibil. Ascuns. Indefinit. Un razboi al umbrei cu nimicul. Pe care, daca ar fi sa-l pastisam pe mosul Budai-Deleanu, l-am numi nihilomiomahie. Fiecare secventa, desi statica, se misca totusi in virtual, aidoma unei piese de teatru NU modern. Cu Florin Ciubotaru incepe sezonul de descarcerari. Instalatia sa de fier pare a fi proiectia rece a unei uzine sintetizata intr-un tub larg, pe al carui interior sunt lipite semne. Ele tin mai degraba de simbologia spirituala decat de siderotechnie. Sunt mai mult etice decat… forjetice. In plus, contribuie la exhibarea unei functii taumaturgice – absolut necesara acestei constructii – alaturi de alte doua detalii. Primul: capul stilizat al unui motiv zoomorf bicornut, cu care ansamblul se termina sus si care deifica protector intregul agregat. Al doilea: jos, in interior, la baza, in locul pavimentului uzinal, pe care ni-l inchipuim de regula uleios si plin de mazga, artistul a transplantat un covor de iarba. Naturala. Incredibil de verde. Amirosind a vegetal crud. Pariul este castigat. Operatia de taiere a metalului a reusit.
Lucrarea lui Napoleon Tiron arunca, prin ingeniozitatea sa, o alta provocare. Daca nu cumva insecuritatea spatiului fragilizat de perisabil (constructia e din carton!) poate fi depasita prin falsa deschidere a perspectivei de fuga. Ca o usa pictata in perete. Trafic de speranta.
Aurel Vlad, unul dintre cei mai remarcabili sculptori ai momentului, este artistul cel mai rasfatat din grup, pentru ca, prin numarul mare al lucrarilor, are putinta sa-si diversifice unitatea viziunilor. De unde, si senzatia de implinire pe care o degaja spatiul sau expozitional. Este aici o nalucire teatrala, al carei protagonist este omul. Omul minor, anonim, surprins la scara mica. Aproape miniatural. In schimb, statura sa este cosmica, fiindca sufera atroce. E incapabil sa surpaseze magma durerii. E omul supus unei torturi dinamice, desfigurat de chin pana si la stadiul de increat. Caci, chiar si atunci cand se sacralizeaza, iesind din pantecul Fecioarei, el se naste chinuit, deja crucificat, pironit. O singura data isi permite artistul sa fie ironic: atunci cand si-o inchipuie pe Ileana Cosanzeana calare pe balaurul cu sapte capete, tinand intr-o mana oglinda, iar in cealalta paharul. In rest, Aurel Vlad este ceremonios si constiincios cu tragicul.
Grupul 56,4. Fecioara de fier. Nistor Coita, Florin Ciubotaru, Napoleon Tiron, Aurel Vlad. Galeria Simeza
amza_sebastian@yahoo.com