Descendenții. Insula Pierduților/ de Melissa de la Cruz

„Descendenții. Insula Pierduților” este primul roman din seria „Descendenții.” Stă la baza filmului „Descendenții” care se va lansa în România pe TV în luna septembrie, la Disney Channel.

Cu douăzeci de ani în urmă, toți răufăcătorii au fost alungați din regatul Auradonului, pe Insula celor Pierduți, un loc întunecat și înfricoșător, protejat printr-un câmp de forță care îi împiedică pe locuitori să plece. Lipsiți de puterile lor magice, ticăloșii trăiesc acum complet izolați și uitați de lume.

Dar în Fortăreața Interzisă stă ascuns Ochiul Dragonului: cheia spre adevăratul întuneric și singura speranță de scăpare a răufăcătorilor. Doar cei mai isteți, cei mai răi și mai vicleni tâlhari îl pot găsi. Cine vor fi aceia?

Porniți în căutarea Ochiului Dragonului, câțiva copii sunt dovada că bunătatea nu-i chiar așa de rea, chiar dacă provii dintr-o familie malefică.

*   *   *

Odată ca niciodată, după ce au trăit toți fericiți până la adânci bătrâneți, poate chiar după alte adânci bătrâneți care le-au urmat, toți răufăcătorii din lume au fost alungați din Regatele Unite ale Auradonului și întemnițați pe Insula Pierduților. Acolo, sub o cupolă protectoare care-i ținea departe de orice formă de vrăjitorie, cei înfricoșători, trădătorii, cei cu adevărat înspăimântători și ticăloșii cei mai periculoși au fost blestemați să trăiască fără puterea magiei. Pe acești nelegiuiți, regele Bestie i-a declarat exilați pentru veșnicie. Iar veșnicia, din câte se pare, e o perioadă foarte lungă. Mai lungă decât somnul unei prințese vrăjite. Mai lungă chiar și decât părul de aur al unei domnițe închise într-un turn. Mai lungă decât o săptămână în care ai fost transformat în broască și, în mod sigur, mai lungă decât așteptarea prințului care să vină și să-ți pună odată condurul ăla de sticlă în picior. Da, veșnicia durează foarte, foarte, foarte mult. Mai precis, zece ani. Zece ani de când acești legendari răufăcători stăteau închiși într-o temniță plutitoare, făcută din stânci și gunoaie. OK, dacă te gândești, ar putea părea că zece ani nu înseamnă așa de mult timp. Dar pentru asemenea descântători și farmazoane, viziri și vrăjitori, regine rele și zâne întunecate, să trăiască fără magie era o pedeapsă mai grea decât moartea. (Iar unii dintre ei fuseseră înviați din morți, doar pentru a fi trimiși pe insula asta, așa că, ce să zic, ei chiar știu despre ce e vorba.)

Fără puterile lor extraordinare de a domina și a hipnotiza, de a teroriza și a amenința, de a isca tunete și furtuni cu fulgere, de a se transforma și a se deghiza, ori de a minți și a manipula pentru a obține exact ceea ce își doresc, toți au fost nevoiți să învețe să trăiască de pe o zi pe alta, să-și încropească traiul din negustorie, să mănânce lături și să fure unii de la alții, reușind să-i mai sperie doar pe acoliții lor. Le era greu și să-și imagineze că fuseseră cândva măreți și puternici, otrăvitori de mere și hoți de voci din adâncul mărilor, uzurpatori de regate și stăpâni de oglinzi capricioase.

Acum viețile lor erau oricum, numai pline de putere nu. Erau niște simple ființe obișnuite. Banale. Să îndrăznim să spunem lucrurilor pe nume? Erau plictisitori. Și, tocmai de aceea, toată insula s-a strâns cu mult entuziasm și cu mare pompă la un eveniment unic: petrecerea îngrozitor de frumoasă a unei prințese care împlinea șase ani. Îngrozitor fiind un termen relativ sub cupola care adăpostea o grămadă de foști răufăcători, lipsiți de orice putere. În orice caz, era o petrecere. Era cea mai grozavă sărbătoare pe care o văzuseră vreodată insula aceea izolată și surghiuniții ei locuitori, iar poveștile despre sălbatica ei măreție și nesuferita ei opulență aveau să dăinuie ani buni de atunci înainte. Evenimentul grandios transformă bazarul dărăpănat din mijlocul insulei, cu jalnicele lui vitrine, într-un loc de joacă înspăimântător de spectaculos, împodobit cu felinare fantomatice și lumânări pâlpâitoare. Săptămâni în șir înaintea aniversării, un stol de vulturi se rotise pe deasupra ținutului, aruncând invitații spre cocioabele din toate colțurile insulei, pentru ca toți picii soioși să poată lua parte la acest încântător și extraordinar eveniment. Toți picii de pe insulă, mai puțin o mică vrăjitoare

răutăcioasă. Nu vom ști niciodată dacă invitația ei se pierduse în vânt și sfârșise făcută bucățele, ori fusese devorată chiar de către înfometatele păsări de pradă, ori – Vai! – nu fusese deloc trimisă, așa cum se bănuiește.

Oricum, rezultatul era același.

Din volumul cu același titlu în curs de apariție la Editura Litera