Versiunea completă
Profesii

Deschidere de sezon la impozitul pe venit

Deschidere de sezon la impozitul pe venit

Miruna Lebedencu · 28 martie 2004 · 1 min de citit



In cel mai scurt timp, aproape fiecare dintre noi va gasi in cutia postala un cadou de la Ministerul Finantelor: plicul cu declaratiile de venit. Aproape fiecare contribuabil va primi un pachet informational care va contine formularul 200 “Declaratie de venit global”, formularul 202 “Declaratie speciala privind veniturile din activitati independente, formularul 203 “Declaratie speciala privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor”, Gidul pentru completarea si depunerea declaratiilor de venit pentru 2003, o scrisoare adresata contribuabililor, semnata de presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si un plic destinat transmiterii declaratiilor de venit catre Fisc. Elementul de noutate pe care autoritatile l-au introdus este acela ca transmiterea declaratiilor pentru calcularea impozitului pe venitul global administratiilor financiare se face in regim recomandat. “Dupa completarea formularelor trimise de Ministerul Finantelor la domiciliul contribuabililor, acestia vor preda plicurile preadresate administratiilor financiare la oricare oficiu postal, direct oficiantilor postali. In schimbul fiecarui plic, contribuabilii vor primi dovada expedierii documentelor prezentate”, precizeaza oficialii companiei Posta Romana. Taxele pentru expedierea plicurilor vor fi suportate, in totalitate, de catre Ministerul Finantelor. “O alta imbunatatire o constituie unificarea celor trei formulare utilizate anterior pentru declararea veniturilor din activitati independente, rezultand un singur formular (202). In cazul in care un contribuabil realizeaza mai multe feluri de venituri din activitati, trebuie sa completeze cate o astfel de declaratie speciala pentru fiecare categorie de venit si pe fiecare lo de realizare a acestuia”, se arata in scrisoarea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Neculae Plaiasu.Plicurile cu declaratiile de venit completate trebuie depuse pana la data de 15 mai 2004 inclusiv.

Citește și