Deschidere in nota clasica

Stagiunea Orchestrei de Camera Radio s-a deschis in caldele si accesibilele acorduri neoclasice ale suitei Jocuri II de Sabin Pautza, piesa compusa in urma cu 20 de ani de renumitul compozitor roman stabilit in Statele Unite.
O introducere facuta sa nu scurtcircuiteze publicul atras indubitabil de numele lui Dan Grigore si de un program clasic in cel mai deplin sens al cuvantului : Mozart si Beethoven. Maiestrit conceputa, Jocuri II de Sabin Pautza constituie o extrem de placuta uvertura a unei seri simfonice romanesti ce ne poate reprezenta cu cinste oriunde in lume, chiar in fata unui public mai putin cultivat. Spectaculosul adus de interventiile recitatorului si de contributiile extramuzicale ale orchestrei (aplauze, batai din picioare etc.) a cucerit si spectatorul roman al inceputului de mileniu, asa cum o face si cu cel american.
Superbul Concert pentru pian si orchestra nr. 20 in re minor de Mozart ne-a prilejuit o serena reintalnire cu Dan Grigore, pe care l-am recunoscut in limpezile fraze mozartiene conduse cu harul dintotdeauna, imbinat cu maturitatea anilor de aur ai zenitului carierei. De ce nu-l mai auzim pe Dan Grigore decat pe scena Radiodifuziunii ? Sa fie o intrebare retorica ? Sa fie mai importante (inca) acele conditionari extra-artistice pentru viata muzicala romaneasca ?
Fermecatorul perlaj si constructia de un firesc dezarmant a cadentei, rubatorul perfect acordat cu respiratia muzicii, zbaterile intre serafic si demonic sunt doar cateva fatete ale artei lui Dan Grigore. Care continua sa se implice in viata cetatii (actualmente este membru C.N.A.), desi sunt convinsa ca de multe ori s-a intreabat de ce continua in aceasta directie. Chiar daca uneori nici el nu mai intelege de ce o face, o ratiune pentru toate gesturile marilor oameni exista. Sau poate fi descoperita… Dan Grigore a ramas in Romania si in timpurile grele dinainte si in cele dezamagitoare de dupa, pentru ca destinul i-a fost sa ramana in acest spatiu care inca mai naste patimi. Calmul lui fata de soneriile telefoanelor mobile (doar doua de data aceasta), fata de aplauzele naive din mijlocul concertului (care exprimau, de altfel, admiratia) ne-a uimit pe cei care il cunoastem mai intempestiv in reactii. Zambetul din coltul gurii a luat locul incruntarii si s-a revarsat asupra intregului final, luminos si plin de culoare, atmosfera continuata in Sonata in re minor de Scarlatti oferita ca bis. Dan Grigore a cantat cu placere si publicul a simtit.
Dupa pauza, sala nu s-a golit, asa cum poate ne-am fi asteptat. Melomanii care au renuntat la drogul televizorului intr-o miercuri seara s-au delectat in final cu o spumoasa si echilibrata versiune a Simfoniei a II-a de Beethoven, dirijata de Horia Andreescu in nota de fermitate si eleganta care il caracterizeaza. Orchestra a raspuns cu prospetime in reactii, demonstrand un aer de relaxare pe care speram sa nu si-l piarda pe parcursul stagiunii, care, dupa cum ne-a marturisit directorul formatiilor muzicale ale Radiodifuziunii, Nicolae Costin, se anunta fructuoasa, fiind gandita pentru a atrage publicul spre salile de concert. Daca urmariti afisele, veti descoperi si existenta unei stagiuni educative si nu numai. Amanunte va vom oferi cu prima ocazie.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar