Versiunea completă
Companii

Deschiderea hotelului Doubletree by Hilton din Oradea a fost amânată pentru 2011

Deschiderea hotelului Doubletree by Hilton din Oradea, prima unitate sub acest brand din România, a fost amânată pentru prima parte a anului viitor, inițial inaugurarea fiind programată pentru septembrie 2010.

Mediafax · 17 august 2010 · 1 min de citit

Deschiderea hotelului Doubletree by Hilton din Oradea, prima unitate sub acest brand din România, a fost amânată pentru prima parte a anului viitor, inițial inaugurarea fiind programată pentru septembrie 2010. “Deschiderea hotelului a fost amânată din cauza unor probleme legate de finalizarea lucrărilor. Grupul Hilton supraveghează desfășurarea lucrărilor de construcție și a avut unele obiecții, firești însă, cum mai apar în unele cazuri. Hotelul va fi deschis în prima parte a anului viitor”, a declarat Ioan Cuzman (desen), președintele CA și directorul general al societății de investiții financiare SIF Banat-Crișana, care deține firma Calipso, proprietarul hotelului. El a adăugat că nu s-a luat o decizie în privința clasificării hotelului, unitatea urmând să primească patru sau cinci stele. Hotelul necesită o investiție de 15 milioane de euro și va avea după finalizare 147 de camere, facilități pentru întâlniri și conferințe pentru aproximativ 350 de persoane, restaurant, bar, centru spa termal și piscină.

Citește și