Despărțirea de iluzii

Cred că România este acum în momentul când este necesar ca oamenii să-și facă timp pentru comunitate, pentru ceea ce se întâmplă în jur.

Consider că acesta a fost cel mai mare minus în cei opt ani de creștere economică dintre 2000 și 2008: nu a crescut gradul de implicare socială.

Când cresc veniturile, oamenii nu stau să vadă de unde. Dar când scad, încep să se întrebe. După trei ani de restriște, în 2011, au început să apară tot mai multe întrebări, mai ales în mediul de business.

Mulți români consideră o mizerie implicarea în politică, dar nu înțeleg că fără această implicare, oricâți bani vor fi la buget, tot nu vor fi cheltuiți cu folos.

Există un refuz al implicării, o cedare asumată a organizării spațiului public către “profesioniști” ai devierii resurselor comune în folos personal.

Relațiile sociale, majoritatea bazate în România pe rudenie, nu sunt transpuse în forme de organizare publică prin care să se exercite presiune asupra administrației, asupra celor care decid asupra banilor strânși în comun.

Sunt puține asociații, organizații, forme de organizare neguvernamentală la care oamenii să participe într-adevăr și din participarea lor să vină rezultate.

Oamenii au impresia că dacă își rezolvă fiecare problemele, fără măcar să se pronunțe printr-o poziție publică asupra unor chestiuni de interes general, se poate progresa. Este o iluzie.

Neimplicarea costă. Spre exemplu, sunt uimit cât de redusă este intervenția mediului academic în administrație sau privind poziția economiei românești în noua economie globală, de după criza din 2008.

Universitari, institute de cercetare economică participă la proiecte utopice, dar nu sunt preocupați să calculeze, de exemplu, unde este cea mai mare nevoie de o autostradă în România, să facă un raport asupra bugetarilor sau despre cum trebuie îmbunătățit managementul companiilor de stat.

Intervențiile în spațiul public sunt puține, noile voci se aud greu.

E o iluzie să crezi că vine de la sine o organizare administrativă mai bună. Sau să crezi că prin intrarea țării în NATO, în Uniunea Europeană, în zona euro sau orice fel de altă organizație transnațională țara va fi administrată mai bine.

Mai ales că în 2011 surprizele negative au venit tocmai din exterior.

Cine se gândea că va putea America să-și piardă ratingul triplu A? Sau că Financial Times va ajunge să folosească cuvântul “colaps” când vorbește despre moneda unică europeană?

Dar cine se gândea în România că agricultura va avea o creștere de 22% în trimestrul al III-lea? Pentru că altfel, nimic nu a mișcat într-o economie “flat”, în care volumul de credite stă la 50 mld. euro din decembrie 2008 încoace.

Turbulențele financiare din 2011 au arătat ca este momentul ca România să se gândească cum să facă să se bazeze într-o măsură mult mai mare pe ea însăși pentru a merge mai departe.

Dar nu prin proiecte aiuristice pe care politicienii le aruncă pe piață fără niciun fel de pregătire, cum a fost cazul anul acesta cu desființarea sectoarelor și a județelor.

Oameni din businessul românesc, veniți cu agenda voastră, pentru că altfel politicienii vă vor face agenda. Veniți și spuneți că durează șase luni să muți sediul fiscal al unei societăți comerciale, că absolvenții de licee industriale nu mai știu cum să execute o sudură, că așteptați cu lunile decontul la TVA sau să aflați dacă ați câștigat sau nu un proiect european.

Acționați, organizați-vă, cereți.

Profesori de la Universitate, de la Politehnică, de la ASE, veniți cu idei, trimiteți opinii la ziare, implicați-vă.

Funcționari ai statului, raportați tot ceea ce vedeți necurat în jur.

Parlamentari, cereți explicații guvernului despre cum cheltuie banii.

Contribuabili, cereți parlamentarilor să vă spună ce au făcut pentru voi.

Jurnaliști, atacați și cereți socoteală în fiecare zi politicienilor.

Români, la mulți ani!