Despre americani, dezamăgiri și Fondul Proprietatea
Așa cum după cel de-al Doilea Război Mondial românii i-au așteptat pe americani să îi elibereze de sovietici, din nou în americani ne-am pus speranțele că vor veni să elibereze valoarea Fondului Proprietatea.
Așa cum după cel de-al Doilea Război Mondial românii i-au așteptat pe americani să îi elibereze de sovietici, din nou în americani ne-am pus speranțele că vor veni să elibereze valoarea Fondului Proprietatea.
Dacă speranțele din 1945 au rămas deșarte, pe final de an 2011 putem spune că americanii sunt aici. Bineînțeles, au venit pentru bani. Pentru circa 15 mil. euro pe an pentru a administra activele de 3,3 mld. euro ale Fondului Proprietatea – un fond gigant creat de statul român din participații minoritare la cele mai mari companii energetice pentru a despăgubi persoanele ale căror proprietăți au fost confiscate de regimul comunist.Scriu acest articol pentru că 2011 a fost primul an în care administratorii de la firma americană Franklin Templeton au fost la cârma Fondului. Ei au fost așteptați cu entuziasm pentru că în americani erau speranțele că Fondul va ajunge să se tranzacționeze pe bursă la un preț mai mare decât valoarea nominală, că marii campioni energetici din portofoliu vor fi listați la bursă și poate cel mai important că România va intra pe radarele marilor investitori străini. Bilanțul primului an de administrare îndeamnă la un entuziasm mai cumpătat pentru restul de trei rămași din mandatul de administrator al firmei Franklin Templeton.
Primul an, din cei patru de mandat, în care echipa Franklin Templeton a avut pe mâini participații la companii strategice pentru economia națională precum cele la Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz și Transelectrica. După primul an de mandat, în continuare principala sursă de venit pentru Fond sunt dobânzile bancare și dividendele de la campionii energetici, iar administratorul nu a reușit să aducă niciuna dintre companiile din portofoliul Fondului pe bursă. Mai mult, prețul acțiunii Fondului Proprietatea a scăzut de la listare și a ajuns în prezent la 0,43 lei/titlu, cu 60% mai mic decât valoarea activelor din portofoliu. Nu cred că 2012 va fi anul în care acțiunea Fondului se va tranzacționa la peste un leu, evit să mă pronunț cu privire la concretizarea unor planuri de listare a companiilor energetice din portofoliul Fondului, însă cred că anul 2012 trebuie să fie anul în care americanii trebuie să facă ce știu ei cel mai bine la Fondul Proprietatea, adică capitalism.
Roxana Pricop este redactor ZF / piața de capital
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026