Despre Bose

Marti, 11 aprilie, incepand cu orele 14.00, in Bucuresti s-a intamplat un miracol – miracol altfel obisnuit, invesmantat in haine funerare. Un suflet desprins de pamanteana constructie de carne, oase si sange isi intorcea trupul in pamant dupa 50 de ani de trecere prin lume si viata.

Acest om, Ovidiu Bose Pastina, a facut, misterios, un ultim gest inainte de asezarea sub cruce. Cei trei preoti oficiau slujba in fata sicriului inconjurat de o multime de oameni. Si intr-o clipa, intr-o anumita clipa, poate in aceea cand un stol de pasari a traversat inalt si lin cerul de deasupra noastra, s-a intamplat.

Bose era omul care, exact in clipa aceea, avea cea mai frumoasa si mai buna sotie din lume, cei mai buni si mai frumosi copii, cei mai minunati parinti si cei mai buni si mai frumosi prieteni pe care cineva i-a avut vreodata. Si toate acestea erau de fapt ultimul sau vis in intelesul nostru pamantean – noi toti cei adunati acolo deveniseram cei mai buni si mai frumosi din lume in visul prietenului nostru.

Marti, 11 aprilie, s-au intalnit acolo, miraculos, oameni care nu se mai vazusera de 10-15 ani. Toti si-au dat seama ca pastrasera intre ei, in tot acest timp, un ciudat contact prin Bose, omul care stia sa fie prieten cu toti laolalta si cu fiecare in parte in mod diferit. Bose a fost, inainte de toate si dincolo de toate, maestrul unei mari prietenii, declinata in mii de variante unice. El era un nod intr-o retea de prietenii. Toti eram impreuna prietenii lui Bose si prieteni cu Bose, fiecare in parte, in felul nostru. El ne lua pe fiecare asa cum eram si ne pastra in sertare separate, ca pe pietrele pretioase.

Un fost coleg de facultate al sau mi-a spus ca brusc si-a dat seama ca era singurul om care nu avea dusmani si pe care nimeni nu-l vorbise de rau vreodata.

Urma sa scriu despre Bose la rubrica asta, era pe lista mea si asteptam momentul prielnic sa vorbesc cu el.

Cu toate astea, in mod paradoxal si poate cinic, acesta este ultimul si cel mai bun moment sa vorbesc in mod public despre Bose. Pentru ca adevaratele modele umane raman modele si dincolo de moarte.

Nu am sa vorbesc aici despre modelul profesional – regizorul si omul de televiziune Ovidiu Bose Pastina. Toata lumea stie: Bose era PROFESIONISTUL si gata. Am sa vorbesc despre prietenia mea cu el.

Bose era teribil de sincer si de cinstit. Daca rezonai cu o parte din fiinta lui, deveneai chiar fara sa stii prieten cu el. Daca nu, atunci politetea lui rece, precisa, directa, detasata te tinea la distanta cuvenita, fara sa te ofenseze. Bose nu era acel gen pagubos de “prieten cu toata lumea”. El nu se risipea in formalisme sterile.

Stiai ca esti prieten cu Bose pentru ca atunci cand te intalneai cu el, indiferent unde s-ar fi aflat, te vedea si cand te privea ochii lui zambeau cu o ironie tandra. Cum te vedea, facea o gluma, o ironie sau o poanta. Parea mereu surprins si bucuros de aparitia prietenilor, fie ca lucrai cu el zi de zi, fie ca il vedeai o data pe an. Bose nu cuantifica prieteniile in frecventa intalnirilor sau in consistenta

prezentelor. Daca erai prieten cu Bose, atunci erai pe veci, indiferent cat de des il intilneai.

Bose vedea prin tine si era atat de lucid, calm, corect si cinstit, incat aproape ca te obliga sa fii la fel.

Pe Bose nu-l puteai duce de nas, pacali sau imbrobodi cu lucruri dulcege ori ieftine. Bose te facea mereu sa fii tu. Ironia lui era nimicitoare, dar tamaduitoare. Daca Bose te taxa ca ai facut o prostie, puteai sa fii sigur ca facusesi o prostie si ajungeai sa-i multumesti. Bose nu vorbea foarte mult, dar vorbea exact ce trebuia si cat trebuia. Daca nu era de acord cu tine in vreo privinta, isi expunea punctul de vedere, dar nu incerca sa te convinga. Te convingeai singur dupa, daca era cazul. Citea enorm si ii placea sa asculte, sa te asculte. Cu toate astea, a fost unul dintre oamenii cu cel mai ascutit simt al umorului pe care i-am intanlit vreodata. Un umor fin, sec adeseori, ironic, malitios si cinic chiar, dar mereu justificat. Arma lui impotriva raului era parodia ironica. Relele deveneau brusc ridicole si inofensive, satirizate unic de Bose. El practica umorul ca tratament natural.

Daca oamenii ar putea trai prietenia asa cum o facea Bose, viata noastra ar fi cu siguranta mai buna.

Daca am avea curajul sa raspundem raului cu o ironie, asa cum o facea el, ne-ar fi mult mai bine.

El a fost un prieten atat de bun, incat nici nu te poti supara pe el ca a plecat definitiv.