Despre „Catedrala dezmoșteniților” din Piața Decebal, la kilometrul zero/ de Lucian Vasilescu

Cu câteva zile în urmă, pe maidanul-parcare de la kilometrul zero al Capitalei, Vasile Mureșan a prezentat celor care l-au însoțit (și au fost oameni care au venit special pentru asta de la Târgu Mureș sau Iași) lucrarea de art-environment „Atingerea inefabilului”.

Vasile Mureșan semnează Murivale și este pictor. S-a născut la Arcalia (Bistrița Năsăud) și, după ce a absolvit Universitatea Națională de Arte, s-a stabilit la București. Unde trăiește, lucrează și expune și acum.

Despre povestea acestei lucrări am mai scris în Ziarul de duminică:

„Zidurile astea au purtat, vreme de mulți ani, povara târgurilor agresive. În primăvara asta am zugrăvit zidurile cu var și, deodată, s-a creat o stare de liniște și de tihnă. Parcarea din fața casei mele era murdară și plină de gunoaie. Am curățat-o de unul singur, fără ajutorul nimănui. Apoi am început să pictez pe zidul alb. Am făcut insolație, m-am oprit, apoi am continuat. Ca să fie frumos… Așa cum este acum, spațiul ăsta pare a fi un fel de Catedrală a dezmoșteniților” – Murivale

A făcut totul de unul singur, pe osteneala lui, pe timpul vieții sale, pe banii lui. Ca să fie mai bine. Ca să fie mai frumos.

Murivale iubește câinii, iubește florile (îndeosebi stânjeneii), iubește pictura, adoră culorile. Al căror meșteșug îl cunoaște la perfecție. Murivale crede, probabil, că lumea ar putea fi mântuită (și) prin culoare. Sau crede că pictura ar putea face din lumea asta măcar un loc mai frumos. Acum câțiva ani, la Căminul Artei, printre lucrări „tradiționale”, Murivale a expus, la etaj, și câteva tomberoane pictate. Și saboți de plajă încondeiați. La o vreme, la Galeria Orizont, a expus reinterpretări ale unor scene biblice pictate pe tablele unui acoperiș dezafectat. Dacă ar avea o scară înaltă, Murivale ar picta și cerul în zilele cenușii. Ca să-l facă frumos.

Lucrarea prezentată ieri în Piața Decebal este și unică, este și frumoasă, este și importantă și mai are și o poveste interesantă. Cu puțin timp în urmă, pe când picta pereții zidurilor ce împrejmuiesc maidanul, Murivale a fost abordat de o patrulă a poliției comunitare și era cât pe ce să fie amendat pentru „pângărirea” spațiului public. Atunci, în presă și pe rețelele de socializare a explodat un lucru rar în zilele noastre: solidaritatea. Murivale și-a continuat lucrarea și a dus-o la capăt. De fapt, a dus-o la început: de acum, ea poate fi admirată de toți iubitorii de artă și de toți cei care vor să vadă cu ochii lor cum „Atingerea inefabilului” poate transforma un paradis al gunoaielor și al șobolanilor într-o spelndidă lucrare de artă ambientală.

Pentru munca lui de o vară întreagă, Murivale nu a cerut nimic, nimănui. Și a căpătat pe măsură, adică fix cât a cerut: nimic. Unica lui răsplată ar fi să mergeți cât mai mulți să vă plimbați de-a lungul zidurilor pe care artistul și-a atârnat sufletul. La kilometrul zero.