Despre ce nu se știe nimic poți spune ce vrei
George J. Tenet (în colaborare cu Bill Harlow), În mijlocul furtunii. Anii mei la C.I.A., Editura Scripta
George J. Tenet (în colaborare cu Bill Harlow), În mijlocul furtunii. Anii mei la C.I.A., Editura Scripta
Cartea fostului director al C. I.A., George Tenet este structurată in trei părți. Fiecare parte conține relatări referitoare la personaje, fapte și evenimente, povestite în asemenea fel încât nu de puține ori cititorul se va întreba dacă nu cumva se află în fața unui roman de spionaj. Cele trei părți contin câte un mesaj-cheie. Prima parte se referă mai mult la ascensiunea profesională, personală și politică parcursă până la numirea în funcție, dar si la proiectul și viziunea managerială de ajustare structurală și funcțională a C.I.A. Partea a doua prezintă impactul evenimentelor de la 11 septembrie 2001, așa cum a fost el perceput de șeful comunității americane de informatii, dar și desfășurarea, în premieră absolută in istorie, a primului război real purtat de un serviciu secret împotriva membrilor unei rețele teroriste. Ultima parte, cea mai consistentă, se ocupa de interventia militară în Irak. Cel mai longeviv director al CIA după legendarul Allan Dulles, George Tenet a condus comunitatea americană de informații în epoca ei cea mai frământată si dificilă. Numit in fruntea Agentiei de presedintele Bill Clinton, în 1997,
Tenet și-a păstrat funcția în timpul primului mandat al republicanului George Bush, demisionând abia in iulie 2004. Cartea de față a produs interes și controverse nu numai în Statele Unite, ci și în Orientul Mijlociu. Până când documentele referitoare la perioada cât G. Tenet a fost șef al C.I.A.vor fi declasificate (dacă vor fi, vreodată), “În mijlocul furtunii…” va ține loc de adevăr.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026