Despre cer și pământ/ de Jorge Bergoglio, Abraham Skorka

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio — devenit între timp, pe 13 martie 2013, Papa Francisc — și rabinul Abraham Skorka, rector al Seminarului Rabinic Latinoamerican, sunt doi promotori tenaci ai dialogului interreligios, prin care încearcă să clădească orizonturi comune, păstrând însă particularitățile care îi definesc.

Despre cer și pământ este rezultatul unei serii de convorbiri profunde pe care le-au purtat și la sediul episcopatului, și la cel al comunității evreiești Benei Tikva. În cadrul acestor întâlniri, s-au discutat probleme teologice și pământești dintre cele mai diverse. Dumnezeu, fundamentalismul, ateii, moartea, Holocaustul, homosexualitatea, capitalismul sunt doar câteva dintre subiectele asupra cărora se opresc noul conducător al Bisericii Catolice și ilustrul rabin Skorka.

Jorge Mario Bergoglio s-a născut pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires. În 1969, a fost hirotonisit și în 1992 a primit rangul de episcop. A fost numit episcop de Buenos Aires în 1998 și cardinal al titlului Sfântul Roberto Bellarmino în 2001. Pe 13 martie 2013, a devenit primul Papă latino-american, cu numele de Francisc.

Abraham Skorka s-a născut pe 5 iulie 1950, la Buenos Aires. Este doctor în chimie (Universidad de Buenos Aires, 1979), rabin (Seminarul Rabinic Latinoamerican, 1973), profesor de Biblie și Literatură Rabinică la Seminarul Rabinic local și la Jewish Theological Seminary of America, profesor onorific de Drept Ebraic (Universidad del Salvador). A creat catedrele de Drept Ebraic la Universidad del Salvador și Universidad de Buenos Aires. A semnat mai multe volume de biofizică, specialitatea sa, numeroase articole în domeniul cercetărilor biblice și talmudice, precum și articole pe teme de actualitate în diferite publicații. Printre altele, este coautor și coordonator al lucrării Introducción al Derecho Hebreo (Introducere în Dreptul Ebraic) (2001) și autor al volumelor Miles de anos por semana (Mii de ani pe săptămână) (1997) și ¿Hacia un manana sin fe? (Spre un viitor fără credință?) (2006). Este rector al Seminarului Rabinic și rabin al comunității Benei Tikva. În 2012, Pontificia Universidad Católica Argentina i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, devenind astfel primul rabin care a primit această distincție.

Despre politică și putere

Bergoglio: Bineînțeles că a participa la viața politică este un mod de a onora democrația. (…) Ar trebui să facem deosebirea între politică scrisă cu majusculă și politică scrisă cu minusculă. Orice act săvârșit de un slujitor al bisericii este un act politic cu majusculă, dar unii se amestecă în politica scrisă cu minusculă. Slujitorul bisericii are obligația de a semnala valorile, liniile de conduită ale educației sau de a spune ceva, dacă i se cere, cu privire la o anumită situație socială. (…) Nu-ți manifești în public părerile despre politică, ci despre valorile care se află în joc, despre nenorocirile care se petrec. Slujitorul religiei are obligația de a apăra aceste valori, dar lumea politicii poate ajunge să fie generatoare de culpă: îl ascultă pe un păstor religios și apoi spun că l-a criticat pe cutare. Nu criticăm pe nimeni, ne referim la o valoare care se află în pericol, care trebuie salvată.

Skorka: Unii oameni politici practică un joc dublu, pe de o parte cer religiei să nu opineze, dar în campania electorală vor binecuvântarea slujitorilor religiei.

Bergoglio: Un iezuit foarte inteligent obișnuia să spună un fel de banc despre un tip care alerga cerând ajutor. Cel care îl urmărea era un asasin? Un hoț? Nu… Era un mediocru cu putere. Într-adevăr, vai de cei aflați sub un mediocru cu fumuri. Când unui mediocru i se urcă fumurile la cap și i se dă și un strop de putere, vai de cei care depind de el. Tata îmi spunea întotdeauna: „Salută-i pe oameni când urci pentru că îi vei găsi când vei coborî. Nu ți-o lua în cap.“ Autoritatea vine de sus; cum e folosită este cu totul altceva. (…) Oamenii Bisericii au ambiții, există — în mod regretabil — păcatul carierismului. Suntem umani și suntem tentați, trebuie să fim foarte atenți și să păstrăm miruirea pe care o primim fiindcă este un dar de la Dumnezeu. „Feliile de tort“ ale puterii, care au existat și continuă să existe în Biserică, se datorează condiției noastre umane. Dar în acel moment încetezi să mai fii un ales întru slujire și devii un individ care alege să trăiască așa cum vrea și se amestecă în murdăria interioară.

Despre căsătoria dintre persoanele de același sex

Skorka: După părerea mea, felul în care a fost tratat subiectul căsătoriei dintre homosexuali a fost deficitar și nu a beneficiat de profunzimea pe care o merită. În zilele noastre, există multe perechi de același sex care conviețuiesc și merită soluții legale în probleme cum ar fi pensia, moștenirea etc. — care se pot încadra într-o figură juridică nouă —, dar a pune semn de egalitate între o pereche homosexuală și una heterosexuală e cu totul altceva. Nu este vorba doar de credințe, ci de a fi conștienți că atingem unul dintre cele mai sensibile elemente ce alcătuiesc cultura noastră. Ne lipsesc mult mai multe analize și studii antropologice în acest sens. În paralel, firește că ar fi trebuit să se acorde mai mult spațiu informativ credințelor, ca purtătoare și formatoare de cultură. Ar fi trebuit să se organizeze dezbateri în sânul propriilor credințe, cu multiplele lor tendințe, pentru a avea un spectru complet de opinii. (…)

Bergoglio: De obicei, există argumentul că un copil ar duce-o mai bine dacă ar fi crescut de o pereche de persoane de același sex decât într-un orfelinat sau o casă de copii. Niciuna dintre cele două situații nu este foarte bună. Problema e că statul nu face ceea ce trebuie să facă. Trebuie să studiem cazurile copiilor care se află internați în anumite instituții, unde pe ultimul loc se află reintegrarea lor în societate. Trebuie să existe ONG-uri, biserici, alte organizații care să se ocupe de ei. Ar trebui să se accelereze și formalitățile de adopție, care durează o veșnicie, pentru ca acești copii să aibă un cămin. Dar o greșeală a statului nu justifică altă greșeală a statului. Trebuie să abordăm chestiunea de fond. Decât o lege a căsătoriei între homosexuali pentru ca aceștia să poată adopta, mai bine am îmbunătăți legislația privind adopția, care este excesiv de birocratică și care, în implementarea ei actuală, înlesnește corupția.

Skorka: Efectiv, e necesar să fie îmbunătățită legea adopției. A adopta un copil, ne învață înțelepții Talmudului, este un precept suprem. Legislația trebuie să prevadă rapiditatea și eficiența în analiza factorilor ce intervin în acest proces. Revenind la tema căsătoriei, și aici există o dimensiune ce nu poate fi uitată în această analiză, oricât de evidentă ar fi, și anume, cea a iubirii. Nu în van Biblia utilizează scena îndrăgostiților pentru a defini ultimul pas în căutarea lui Dumnezeu. Cineva atât de raționalist ca Maimonide, un aristotelic din secolul al XII-lea, definește iubirea dintre Dumnezeu și om în aceiași termeni ca în cazul uniunii dintre bărbat și femeie. Homosexualul iubește pe cineva cunoscut, pe un egal de-al său. E ușor să cunoști un bărbat dacă ești bărbat. Să cunoști o femeie e o încercare mult mai grea pentru bărbat, pe femeie trebuie s-o deslușești, s-o înțelegi. Un bărbat poate ști perfect ce simte alt bărbat, sau o femeie știe ce se petrece în trupul și mintea altei femei. În schimb, a-l descoperi pe celălalt este o mare încercare.

Bergoglio: O parte din această mare aventură, cum spuneți dumneavoastră, înseamnă deslușirea, cunoașterea reciprocă.

Despre viitorul religiilor

Skorka: (…) Nu știu cum va fi religia viitorului, dar sunt convins că va depinde de ceea ce facem noi, oamenii de azi. Walter Benjamin a spus la un moment dat: „Nu știu dacă această carte pe care o scriu va surprinde acum, dar poate va surprinde peste o sută de ani.“

Bergoglio: Știu că religiile au trecut prin perioade mai proaste decât cea actuală și, cu toate acestea, au ieșit la liman. Acum poate că semnalăm numărul redus de credincioși, dar au fost vremuri când ceea ce lipsea era virtutea. Au existat epoci corupte în cadrul Bisericii. Mă gândesc, de exemplu, la vremurile când exista proprietatea rezervată primului născut, la beneficiile ecleziastice pe care le aveau unii preoți, care își asigurau viața ca educatori ai copiilor în familiile bogate. Nu făceau nimic, dar deveniseră mondeni. Au existat perioade foarte grele. Și totuși, religia a reînviat. Brusc, au apărut personaje ca Maica Tereza care au revoluționat întreaga concepție despre demnitatea unei persoane, care își ocupă timpul — într-un fel, și-l pierd — ca să ajute oamenii să moară. Aceste acțiuni generează mistică și reînnoiesc religiozitatea. În istoria Bisericii Catolice, adevărații renovatori sunt sfinții. Ei sunt adevărații reformatori, cei care schimbă, transformă, duc mai departe și reînvie drumul spiritual. Alt caz este cel al lui Francisc din Assisi, care a adus creștinismului o întreagă concepție despre sărăcie în raport cu luxul, orgoliul și vanitatea puterilor civile și ecleziastice din acea epocă. A promovat o mistică a sărăciei, a renunțării, și a schimbat istoria. (…)

Skorka: Iudaismul n-a practicat niciodată prozelitismul, dar acum se produce un fenomen pe care l-aș denumi prozelitism intern. Nu pretindem ca cineva care nu este evreu să ducă o viață religioasă iudaică, ci vrem ca toate comunitățile iudaice ortodoxe să apropie instituțiile religioase de restul evreilor. Dar aș vrea să mă opresc asupra unuia dintre lucrurile pe care le-ați semnalat, monseniore. Liderii religioși trebuie să știe cum să călăuzească toate aceste manifestări, cum să conducă toate aceste mișcări religioase care se nasc spontan. Am impresia că aceasta va fi funcția religiei în viitor. Nu cred că un lider religios trebuie să țină din scurt comunitățile sale religioase și să le dirijeze cu mână de fier. Acest lucru îl poate face numai Dumnezeu, care cu mână de fier și brațul întins i-a scos pe fiii lui Israel din Egipt. (…) Pentru mine, liderul religios este un maestru, trebuie să se frământe în momentul în care e nevoie de un răspuns ferm și profund în fața nedreptăților. Când se vorbește de religiozitate ca fenomen intim, maestrul nu trebuie să popularizeze, trebuie să aibă o vorbă clară și concisă pentru fiecare. Nu-mi plac egolatria, egocentrismul, nici la un lider politic, nici la unul religios. Problema popularizării în masă s-a demonstrat în mod explicit cu noile mișcări religioase care au sfârșit în mari masacre. De aceea, cred că, atunci când se vorbește de noile religii, trebuie să avem foarte multă grijă. Când cineva aduce un nou mesaj spiritual, trebuie să-i acordăm tot respectul, dar, în paralel, trebuie să merite și atenția organismelor responsabile care să analizeze despre ce este vorba. Exigențele spirituale ale unei mișcări, oricare ar fi ea, nu trebuie să ducă la situații conflictuale în sânul familiei, nu pot prinde individul într-o plasă care să-l izoleze de mediul social sau afectiv.

Bergoglio: Eu respect noile propuneri spirituale, dar trebuie să fie autentice și să se supună trecerii timpului, care va spune dacă mesajul lor este conjunctural sau va dăinui de-a lungul generațiilor. A supraviețui trecerii timpului este cea mai bună dovadă a purității spirituale.

Din volumul Despre cer și pământ, în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colán