Despre „chenzina literară”/ de Tania Radu

Între rubricile sub care am semnat de-a lungul anilor, „Chenzina literară” mi s-a potrivit cel mai bine.

Întotdeauna am invidiat tăria celor care scriu săptămânal. Cred totuși, și să nu-mi fie luat în nume de rău, că ritmul lui Nicolae Manolescu are rareori grație fără semnătura lui. În ce mă privește, scrisul săptămânal, în perioadele de obligații redacționale, s-a lăsat cu crampe severe și cu o angoasă definitivă a deadline-ului. Chenzina însă, acest interval special croit pentru confortul lecturii, e pe nedrept ignorat în cutumele noastre de presă. E un răstimp răcoros, care dresează bine delăsările, fără să biciuie. O „chenzină literară” nu e, până la urmă, nici obligație, nici vacanță. Eu una sunt bucuroasă că ne-am întâlnit. Îi datorez probabil salvarea singurului punct fix din coregrafia, atât de liberă, a parcursului meu literar. Dacă fac abstracție de vreo două eclipse, aș putea să-i stabilesc Chenzinei uimitoarea vârstă de zece ani. A fost botezată la LA&I, numele de alint al suplimentului Litere, Arte & Idei de la „Cotidianul”. După închiderea lui, a continuat la revista 22, la propunerea promptă și prietenească a Rodicăi Palade. Doar vigilența ei tandru-exigentă și repetatul apel la responsabilitate (dat fiind titlul rubricii) m-au făcut să intru, de bine de rău, în ritm. Mi s-a părut deci firesc să adun aici, cu foarte puține excepții (șapte: două texte Cărtărescu, pe care le pomenesc mai jos, un Aldulescu – Amantul colivăresei, recenzia la epistolarul Mircea Zaciu – Ion Brad, primele două episoade despre memoriile Ninei Cassian și textul despre O lume dispărută), doar cronici apărute în 22 și să le așez sub acest titlu, pe care l-am împrumutat cândva în speranța că-mi pot transfera, odată cu el, și tic-tac-ul eficienței profesioniste. E și o reverență binemeritată față de echipa de la 22, de la care am primit constant un dar neprețuit: deplină libertate.

Ce sunt Chenzinele acestea literare e treaba cititorului să stabilească. Eu vreau numai să lămuresc, atât cât pot, de ce se regăsesc aici aceste texte, iar altele nu, de ce lipsesc unele cărți de succes din intervalul literar acoperit și, în general, ce cred eu că ar putea spune laolaltă 58 de foiletoane care nu s-au gândit aproape nicio clipă unul la altul. Ar trebui apoi explicat de ce am ales, aproape fără excepție, doar cronici din ultimii zece ani: pentru că e cea mai lungă perioadă compactă de exercițiu critic de voie din viața mea.

Selecția din sumar e rezultatul unei constatări târzii, aceea că, alegându-mi din mers subiectele, am ales fără să vreau îndeosebi cărți care aduc cumva mărturie.

Unele sunt mărturii directe, adică memorii, jurnale, corespondență, reconstituiri, capabile să extragă, dintr-o zestre risipită dramatic, principii ale reasamblării noastre morale. (Între ele, și „contra-mărturia” dezinvoltă a Ninei Cassian, așa, ca să nu ne scape proporțiile. O văd ca pe bancnota de 1 dolar așezată de detectivi lângă urma fotografiată la locul crimei.)

Altele sunt descărcări literare acute, uneori violente, oricum post-traumatice ale aceleiași experiențe, dar în forma prozei care se scrie azi. Dincolo de interesul ei literar – în care cred, pentru că nimic nu e mai fascinant într-o literatură decât această magmă care fierbe în marile reașezări de falii canonice – proza de azi nu e o listă de nume pe care să ne batem inutil, ci un pasionant, dramatic tohu-wa-bohu din care mâine se va naște altceva.

Nu căutați criteriul de așezare a cronicilor în sumar. Nu e nici alfabetic, nici cronologic, nici ierarhic. Ține de un itinerariu interior, de care am încercat să mă țin, chiar și când nu m-a avantajat. El mi-a impus să închei și secțiunea de memorialistică, și pe cea de proză cu câte o oglindă nemiloasă: O lume dispărută, fotografia de „lagăr” făcută în grup de Ion Manolescu, Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir, adolescenți în anii optzeci, și respectiv Băgău, romanul tip grenadă defensivă al Ioanei Bradea. Amândouă sunt rechizitorii tăioase, aproape dizolvante.

Până la urmă, ceea ce nu putem în niciun fel escamota sunt tinerii și ce-am făcut din ei. 

Fragment din prefața la volumul Chenzine literare, de Tania Radu, în curs de apariție la Editura Humanitas. Cartea va fi lansată la Bookfest, pe 30 mai, ora 18.00, la standul editurii