Despre cozile din Franta si lipsa cozilor din Romania

Intr-un moment de plictiseala, in timp ce stateam la o coada imensa, pe o ploaie rece si deasa, am inceput sa numar muzeele si casele memoriale din Iasi. De la distanta, ajutat de memoria vizuala, am depasit in scurta vreme degetele de la ambele maini.

Am inceput cu Palatul Culturii, punct de reper indiscutabil, am trecut prin Casa Dosoftei, Muzeul Eminescu din Copou, Casa Toparceanu, Bojdeuca lui Creanga si am ajuns pana sus, spre iesirea din Iasi, la domeniul lui Mihail Sadoveanu. Intre timp, am mai adunat cateva case mai mici, plus cateva muzee. Momentul de plictiseala despre care vorbeam nu era unul oarecare: coada aceea imensa se intortochea prin curtea Palatului Versailles si, din clipa in care m-am asezat la ea pana cand m-am vazut cu binefacatoarele bilete de intrare in mana, au trecut doua ore si jumatate.
Intamplarea norocoasa a facut ca, in zilele premergatoare mai sus descrisei imagini, sa stau la alte cozi “muzeale”. Pentru vizitarea unor castele din Valea Loarei. Cozi mai putin impresionante decat cea de la Versailles, dar destul de lungi pentru a ma face sa scot camera video din geanta si a le filma. Am vizitat castelul Azay-le-Rideau, apoi Chenonceau, apoi Amboise. Cel putin la Chenonceau, camera l-a surprins pe scriitorul Florin Lazarescu, alaturi de care ma aflam acolo, exclamand: “Bai, cred ca-i cea mai lunga coada la care am stat in viata mea!”. Cum spuneam, Versaillesul a batut mai apoi orice record, dar la acea vreme inca nu stiam asta.
Ce legatura are traseul nostru “turistic” cu enumerarea muzeelor si a caselor memoriale din Iasi? Pai, la drept vorbind, niciuna. Din pacate. Desi ar fi trebuit sa aiba. Pentru ca, pastrand proportiile, fireste, si locurile din Iasi despre care am vorbit sunt obiective turistice, si ele ar trebui sa atraga vizitatori si sa-si asigure un buget din vanzarea biletelor de intrare. Ca nu se intampla asa e aproape inutil de subliniat. Sigur, diferenta de oferta e mare, dar de la cozile despre care vorbeam pana la lipsa aproape totala a vizitatorilor muzeelor iesene parca e un drum prea lung pentru a ne multumi doar cu explicatia asta simpla. Nici Palatul Culturii nu e Versailles, nici Bojdeuca lui Creanga nu e Castelul Amboise – ceea ce nu se explica e totusi de ce “obiectivele turistice” iesene (si nu numai iesene, dar eu la ele m-am oprit, desi puteam la fel de bine sa vorbesc si despre manastirile din Bucovina, si despre castelele noastre, unele chiar celebre) nu reusesc sa atraga macar un numar onest de vizitatori, in raport direct cu prestigiul istoric si cultural de care se bucura aceste institutii.
Una dintre explicatii o gasim tot in Franta. Adica acolo unde, odata ajuns la ghiseul de bilete, esti chestionat cu privire la nationalitate. Iar apoi esti indrumat spre pliante si ghiduri tiparite in limba ta. Romana n-a facut exceptie, astfel ca am citit pe limba noastra, fara greseli de traducere, intreaga istorie a castelului Amboise, spre exemplu. A doua explicatie, tot franceza, o vezi pe toate drumurile: panouri mari se straduiesc sa te faca sa intelegi cat de importante sunt obiectivele turistice si cat de mult ai de castigat vizitandu-le. A treia explicatie, personala, este aceea ca mi-am dorit enorm sa vad cateva castele de pe Valea Loarei in urma lecturii unor reviste-catalog pe care le gasesti in toate avioanele companiei Air France. Si nu ti se prezinta niste legende insipide in limbaj de lemn, precum in ghidurile Tarom, nu ai parte de o engleza de balta – totul e profesionist, facut in asa fel incat sa te atraga, sa te faca sa constientizezi ca, nevizitand acele obiective, tu esti singurul care are de pierdut.
Ma intorc in Iasi acum. Si o iau de la cap spre coada: mai intai, zborul cu avionul. N-am gasit in niciun avion care pleaca sau care vine spre Iasi vreun ghid prin care un turist ratacit sa fie instiintat despre valoarea unor puncte turistice iesene. Doar in aeroport, cateva pliante din care aflam ca Iasiul e capitala culturala si ca aici au trait sau au murit niste mari nume ale culturii romane, care nu spun insa absolut nimic turistului occidental. Apoi, panourile. Hai sa fim seriosi: pentru vizitatorul Iasiului, presupunand chiar ca e mare amator de muzee si vrea sa le vada pe cele iesene, e o adevarata provocare sa ajunga la tinta. Panouri stradale? Nici macar simple ghiduri care sa-l trimita spre adresele cu pricina. Odata ajuns insa, cine stie cum, iesenii ii ofera totusi un plus de confort: n-are de stat la nicio coada. Mai mult, are toate sansele sa fie singurul vizitator al respectivului muzeu. Ghiduri scrise? Da, le poate gasi eventual pe o pagina A4, iar din ele afla aceleasi lucruri: Iasiul, capitala culturala, cu multi artisti care au trait sau au murit aici. Cam atat.
Repet: imi dau seama ca e dificil sa compari Parisul sau Valea Loarei cu Iasiul, gandindu-ne strict la valoarea ofertei. Dar, plangandu-ne doar ca stramosii nu ne-au lasat suficiente monumente pe care sa le transformam in obiective, e clar ca n-avem nici cea mai mica sansa sa evoluam din punct de vedere turistic. Ma intreb insa daca lucrul asta conteaza pentru autoritati: pana la urma, ele vor avea intotdeauna cu ce sa se laude. Pentru ca, nu-i asa?, Iasiul e capitala culturala a tarii, iar in acest oras au trait sau au murit multe personalitati ale lumii artistice romanesti…