Despre decalajele iubirii/ de Stelian Țurlea

Scriitorului francez Eric-Emmanuel Schmitt i s-au acordat peste douăzeci de premii și distincții literare, cel mai recent în 2010 – Premiul Goncourt pentru nuvelă – pentru volumul despre care scriem în acest număr*).

E o carte subțire, cu patru nuvele : “Criminala”, “Întoarcerea”, “O iubire la Elysée” și cea care dă titlul volumului, “Concert în memoria unui înger”. Acestora li se adaugă câteva pagini de jurnal, din timpul scrierii lor. “Mi-am făcut un obicei să includ în a doua ediție a cărților mele jurnalul de scriitură care le-a însoțit și am descoperit că cititorii îi apreciau conținutul. Pentru prima oară adaug aceste pagini primei ediții. Este vorba despre fragmente referitoare la cartea pe care tocmai o scriam.” Aceste pagini de jurnal sunt importante pentru că dezvăluie concepția lui Schmitt despre nuvelă: “Nuvela este un roman epurat, un roman redus la esențial. Acest gen literar nu iartă trădarea.(…) În ciuda a ceea ce se crede, o carte de nuvele este o carte adevărată, cu o temă și o formă. Nuvelele au o autonnomie care le permite să fie citite separat, dar fac parte dintr-un proiect global, cu un început, un mijloc și un final. Ideea cărții precedă nuvelele, ea convoacă și creează nuvelele în imaginația mea. (…) Scurtimea face lectura captivantă.” În continuarea acestor idei, Schmitt admite că volumul de față s-ar fi putut numi “Decalajele iubirii”, iubirea, sub diferite forme fiind resortul intim al fiecăreia dintre nuvele.

O doamnă în vârstă, care și-a ucis pe rând cei patru soți, dar n-a fost găsită vinovată de justiție, e pe cale să-și mărturisească crimele, dar se oprește – “a știut imediat cum avea să-și petreacă anii ce vor veni; își va îngriji grădina, își va hrăni pisica, va merge mai rar la liturghie și va tăcea până la moarte.”

Un marinar aflat într-o furtună pe mare află că i-a murit una dintre cele patru fiice, dar nu știe care dintre ele și se frământă ajungând să fie conștient că le iubește pe toate în egală măsură.

Între doi tineri muzicieni e o concurență care duce la schilodirea unui dintre ei și, când se regăsesc după douăzeci de ani, fiecare constată că celălalt a devenit contrariul a ceea ce fusese în tinerețe. Un fel de nouă parabolă biblică a lui Cain și Abel, nuvela întreabă: “Când devenim cei care trebuie să fim? În tinerețe sau mai târziu?” “La douăzeci de ani suntem produsul educației noastre, la patruzeci de ani suntem, în sfârșit, rezultatul alegerilor noastre – dacă am făcut alegeri în viața noastră.“

Prima doamnă a Franței își amenință soțul că va dezvălui un secret sinistru, pe care îl duce cu ea în mormânt. Iubirea și ura sunt două fațete ale sufletului omenesc, dar depinde de noi căreia îi dăm întâietate și-i oferim un loc în inimă.

În fiecare nuvelă e mai întâi o situație limită, în care ar trebui să funcționeze impulsurile, mai mult decât rațiunea. În fiecare există un moment în care personajele principale pot fi demoni sau îngeri deopotrivă. Redescoperirea drumului drept reprezintă un demers psihologic complex. Toate nuvelele au valențe cinematografice, ca de altfel multe dintre scrierile lui Schmitt. Și, mai presus de orice, nuvele se citesc ușor, lectura e plăcută, dar profunzimile obsedează, semn de mare talent.

*) Eric-Emmanuel Schmitt – Concert în memoria unui înger. Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei. Traducere din franceză de Simona Brînzaru.