Despre “excursii” la Bruxelles și plagiate

Iată că nu au trecut nici 3 luni de la începerea coabitării între Președintele Traian Băsescu și Premierul Victor Ponta, și scena politică din Românie e animată de un nou scandal ce îi are în prim-plan pe cei doi lideri ai României.

Suntem martorii unei adevărate polemici dintre cele două tabere, una a susținătorilor Președintelui, cu tot felul de exponenți, și cea a Premierului, care are in sprijinul său și majoritatea din Parlament, care s-a pronunțat în favoarea sa, mai ales că acum este “pe cai mari” datorită succesului USL în alegerile locale, conturat printr-o majoritate zdrobitoare.

Sigur, legislația europeană si cea din România sunt puțin ambigue în această privință, pentru că nu prea iau în calcul o situație în care liderii cei mai importanți ai unei țări să fie în dezacord complet în ceea ce privește reprezentarea țării în Reuniunile importante la nivelul UE, dar totuși trebuie să spunem că în situații oarecum similare s-au mai aflat și alții, de exemplu Franța sau Polonia.

Dar haideți să avansăm puțin, și să privim retrospectiv la cum s-a prezentat România în UE, de la aderarea ei, din 2007. Ce imagine avem?

Analizând indicatorii din perspectiva României ca membru al UE, vedem că în peste 5 ani de la aderare am atras doar 6.75% din fondurile Structurale, marele “premiu” al Aderării, investițiile străine directe ne-au scăzut de 5-6 ori pe an raportat la perioada premergătoare Aderării, am pierdut cateva sute de mii angajați din economie, care ar fi plătit taxe și ar fi consumat bunuri și servicii care ar fi sprijinit economia, dar și Bugetul Statului, 2 ani de recesiune și o perspectivă economică delicată.

Când s-a pus problema negocierii din postura de Membru UE, nu am fost în stare să negociem un Plan Național de dezvoltare, o Poziționare profesionistă a României ca Membru UE, bazată pe o serie de avantaje concurențiale strategice care să ne asigure o traiectorie de dezvoltare și accesarea de finanțări avantajoase în sectoarele în care suferim cel mai mult, cum ar fi cel al infrastructurii, și al atragerii, susținerii și dezvoltării de investiții industriale, pentru că asta este viitorul. Dacă ai industrie și infrastructură ai și PIB ai și bani la Buget, ai și locuri de muncă, ai și viitor.

“The big shift-ul” asiatic despre care toată lumea vorbește, exact pe asta se bazează: pe o dezvoltare asiduă a infrastructurii și a industriei, pentru că numai așa poți construi o economie solidă, de viitor.

Liderii României de după ’90 ani au “negociat” (deși eu cred că mai corect spus ar fi că au “executat”) și au privatizat cuminți tot ce ne-au sfătuit UE, FMI, BERD sau ai Bancii Mondiale, au aplicat politici fiscale după manuale de Harvard, ne-am și împrumutat cât a trebuit, nici un euro mai mult sau mai puțin. Ne-am integrat în tot ce ne puteam integra.Toate astea s-au facut cu costuri uriașe, chiar și cu cedarea suveranității și al resurselor de toate felurile.

Dacă era o “negociere” probabil că ar fi trebuit să primim ceva în schimb, nu? De exemplu să reușim să accesăm bani pentru autostrăzi, spitale sau poduri. Astea ar fi atras la rândul lor investiții, cum ar fi Merdeces care s-a așezat cu fabrica la 100 km de graniță, la Keskemet. Noi nu am reușit.

Am reușit în schimb să accesăm fraudulos câteva “mizilicuri” pe POSDRU pentru a plăti salarii de zeci de mii de euro clientelei politice care a sponsorizat galețile și kilu’ de zahăr din campaniile electorale. Sigur, continuarea firească este că suntem blocați acum din cauza asta și pe acest program, și banii beneficiarilor nu se mai plătesc din fonduri UE, ci de la Bugetul de Stat. Bună negociere, nu?

De vreo 2 ani trebuia să intrăm în Schengen, dar încă suntem blocați, fără o logică clară sau onestă.

Imaginea reprezentării României în negocieri cu UE, FMI, BM este una a neputinței, a incompetenței, poate chiar a lipsei oricărui interes din partea oficialilor români.

Uitați-vă în jur, România de azi așa a fost “negociată”. Vă place? Mie nu.

Chiar și acum, Premierul și Președintele nu au o dispută de idei pe baza acestei participări, nu îi vezi venind cu propuneri de abordare a discuțiilor, cu un Mandat, un Plan de poziționare a României pentru a atrage investiții sau pentru a îmbunătăți absorbția fondurilor UE, de a cere sprijin unor “sponsori” dintre liderii Europeni care să ne ajute să ne formăm o masă de specialiști în acest domeniu.

Dimpotrivă, se pare că nici unul dintre ei nu are o abordare diferită de cea de până acum, cu privire la “negociere” sau “poziționare”. Un exemplu este “alinierea” necondiționată a Guvernului USL la “pactul fiscal Merkel” și la condițiile “negociate” de fosta Guvernare cu FMI.

Suntem martorii unui dialog al surzilor în care acuzele cad din ambele părți, unele mai “la sud”, de plagiat, unele ceva mai de substanță, de reprezentativitate. Premierul Victor Ponta are o susținere mai mare acum în rândul populației, dar și Traian Băsescu o avea pe vremuri. A folosit asta pentru a conduce negocierile mai bine pentru România și pentru români? Nu.

Premierul Victor Ponta, dacă vrea să se distanțeze de eșecurile lamentabile ale negocierilor de până acum cu UE sau FMI, trebuie să vină cu un alt tip de abordare. Călătoriile la Bruxelles nu trebuie să fie “excursii” de informare sau “încuviințare” pentru liderii României cu privire la deciziile UE care ne privescu dureros de mult si pe noi.

Poate o idee ar fi să înceapă să îi “plagieze” pe polonezi, pe unguri, chiar și pe greci, să învățăm de la cei pentru care “integrarea” s-a făcut și cu folos, nu doar cu “reacții adverse”. Slovacii de exemplu au ajuns cei mai mari constructori auto din lume, ca număr de mașini produse local pe cap de locuitor, cum au făcut asta? Polonezii nu au simțit Criza, de ce?

Cum să vrei cu atâta ardoare să mergi la o negociere cu “temele” nefăcute, ca și ceilalți de până acum? Care ar fi diferența?

Nu ai specialiști? Caută-i! Salariile sunt prea mici? Nu cred, sunt cazuri de “bugetari” care au câștigat și 200.000 euro pe an, legal. Poate banii ar trebui direcționați mai eficient, poate un sistem de “bonusare” în cazul în care echipa de negociatori obține ceva palpabil ar fi mai indicat, dar transparent și calculat profesionist, “plagiat” poate din experiențele polonezilor, grecilor, slovacilor, etc.

Nu cred că astfel de “plagiate” ar mai stârni nemulțumiri sau suspiciuni românilor sau presei.