Despre femei și mătase/ de Stelian Țurlea

Cu ceva mai mult de zece ani în urmă apărea la Editura Polirom acest miniroman al scriitorului italian Alessandro Baricco, „Mătase”*). Cartea s-a epuizat în scurt timp, în mod cert va fi contribuit la acest fapt și ecranizarea din 2007 cu Michael Pitt, Keira Knightley, Alfred Molina, Sei Ashina și Koji Yakusho în rolurile principale. Aceeași traducere este reluată acum în colecția „Raftul Denisei”. Alessandro Baricco, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori italieni contemporani, s-a născut la Torino în 1958, a studiat filozofia și pianul, a publicat două volume de eseuri despre muzică, a scris o vreme cronici pentru La Repubblica și La Stampa, iar primul roman i-a apărut în 1991, Castele de mânie, pentru care a primit Premio Campiello și Prix Medicis Etranger (1995). Mătase a apărut în 1996 și a fost tradus în alte peste treizeci de limbi.

Un roman superb, tulburător, un tur de forță stilistic, cu o structură aproape muzicală, un roman în care aproape totul se sugerează, e diafan și ușor ca mătasea, iar eroul, cum nu se întâmplă în prea multe cărți, rămâne până la sfârșit aproape un spectator al propriei vieți. Povestea se petrece la jumătatea veacului al XIX-lea și are în centru o comunitate din sudul Franței care trăia din creșterea viermilor de mătase. Când izbucnește o molimă care distruge toate ouăle, unul dintre crescători este trimis să cumpere alții în Japonia, singura țară nelovită de flagel. Doar că, în acea vreme, Japonia era un imperiu izolat, fără nicio legătură cu restul lumii. După peripeții, eroul nostru ajunge în Țara Soarelui Răsare, cumpără doritele ouă de viermi de mătase, dar întâlnește și o femeie care îi schimbă viața, chiar dacă nu-i vorbește niciodată, doar îl privește. Face această călătorie câțiva ani la rând. Treptat, romanul devine unul al unui triunghi conjugal straniu, delicat și înșelător, pentru că nimic nu e explicit, ci totul sugerat, ca într-un haiku. Există la un moment dat o frază care aproape explică totul: „Nu existau porți, și pe pereții de hârtie apăreau și dispăreau umbre care nu iscau niciun zgomot. Părea că viața însăși fugise de acolo: numele potrivit pentru tot ce se întâmpla era: teatru.“ Și mai departe: „Se întinse, închise ochii și medită la marea volieră, amanetul nebunesc al iubirii. Îi acoperiră ochii cu o pânză udă. Nu se mai întâmplase niciodată până atunci. Instinctiv, vru să o smulgă, dar o mână îi prinse mâna și i-o reținu. (…) Simți ușor un val de mătase coborând asupra lui. Și mâinile unei femei – ale unei femei – care-l ștergeau, mângâindu-i pielea peste tot: mâinile acelea și țesătura urzită din neant. Nu se mișcă nici măcar o dată, nici când simți mâinile urcând de pe spate spre gât și degetele – mătasea și degetele – suind până la buzele lui și atingându-le, o singură dată, lent, și dispărând.“
Toată acțiunea romanului se concentrează pe această pendulare a eroului între dragostea concretă a soției și iluzia din Japonia, un erou incapabil să descifreze. Un miniroman este extrem de senzual, cu propoziții scurte, pline de aluzii, care lasă cititorul să plutească pe gânduri.
 

*) Alessandro Baricco – Mătase, Editura Humanitas fiction. Traducere din italiană de Adrian Popescu