Despre întâmplarea din 25 ianuarie a unui pensionar din Medio-Monte

Domnul Mihai Cristescu Octogenar împlinise în 24 ianuarie șaizeci și șapte de ani. Inginer elecromecanic. Pensionar. Domiciliat în Medio-Monte, strada Bărăganului, bloc 2B, apartament 7, etaj II. Trăia fără nevastă. Copilul se mutase la Budapesta. Profesor universitar. Domnul Mihai Cristescu Octogenar s-a decis în seara zilei de 25 ianuarie a.c. să rezolve toate problemele care existau pe plan mondial. Pe gratis.

Virtual. Ideea i-a apărut tocmai când ieșea din bodega Cristinei, situată pe strada Bărăganului, la numărul 65. Brusc. Se pregătea să treacă strada până la alimentară. “Creierul meu va fi zonat pe zone. Câte țări și continente există – atâtea zone voi avea. Eu consider că nu e corect ca pentru funcția asta virtuală să nu fiu plătit. Eu mai consider că nu e corect ca funcția asta virtuală să nu existe în nomenclatorul funcțiilor”, și-a spus domnul Mihai Cristescu Octogenar în acea seară.

Și apoi a început TOTUL. Adică au apărut edictele date în regim de urgență pentru rezolvarea tuturor problemelor existente pe plan mondial.

***

Edictul unu: Prin prezentul decret se declară Președinte Virtual Mondial domnul Mihai Cristescu Octogenar din Medio-Monte.

Funcțiile de președinte Real sau director Real vor fi doar cele de analiză și punere în practică a soluțiilor date de către Președintele Virtual Mondial, domnul Mihai Cristescu Octogenar, care de fapt și de drept duce stresul și greul eradicării problemelor.

Edictul doi: Activitatea trecută în edictul unu va figura în cartea de muncă și va fi considerată vechime în câmpul muncii la capitolul Activități Speciale și se va scrie în paranteză funcția prescurtată. De exemplu (P.V.). Se va elibera și o legitimație de serviciu reală. Scrisă negru pe alb. În așa fel ca (P.V.) să fie tratat corespunzător, să poate ieși în fața celorlalți demnitari și nu să stea în spate din lipsă de legitimație reală.

Ultimul edict: (P.V.) va fi purtat cu limuzinele oficiale cu acces la toate participările lor Reale și la toate distracțiile lor. (P.V.) rezolvă toate problemele și în calitate de inginer electromecanic pensionar real e tratat ca un cerșetor. De câte ori iese în oraș. Deoarece nu are acea legitimație.

***

“Din acea seară de 25 ianuarie, a început MUNCA. Prin activități intime am decis să realizez infrastructuri de Corp Virtual Prezidențial, cu ajutorul unei fete de la Intim Grup pentru următorii patru ani și la fel să obțin un Corp Virtual Prezidențial pentru scumpa mea țară România. Așa am decis să muncesc din patriotism și să-mi sacrific viața mea sexuală și să trăiesc agonizările mele. Fără recompensă și cu sacrificii enorme.

Conform cu un contract virtual am stipulat și realizarea pentru mine a unui destin fericit, bogat, cu o fată tânără, în care scop s-au pregătit cinci fete drăguțe din Medio-Monte. Iar aceste fete s-au măritat. Iar eu am rămas singur ca salariat al acestei societăți care nu vrea să recunoască meritele mele. Deși apelează tot timpul la mine. Eu am primit bani virtuali care nu au fost cuantificați ca în Occident pentru a-i transforma în bani reali: N-am avut ce face cu ei. N-am putut cumpăra automobil. N-am putut supradota apartamentul așa cum au făcut vecinii mei de scară de pe strada Bărăganului. Vecinii mei sunt muncitori. Nu ingineri ca mine. Ei au ajuns mai bogați ca mine. Eu am rămas tot singur pustiu, fără iubire, sentimente, dragoste, respect social.

Din 25 ianuarie a.c. mă simt captiv în propriul meu apartament, unde n-am lăsat să intre nici o fată. Toate care au dorit să vină la mine au fost acaparate de vecinii ajunși mai dotați decât sunt eu. Am o pensie de doar o mie de lei reali. Din această cauză nu mă caută nici o femeie. Am probleme cu Erecția Sexuală. Am dezvoltat un Corp Virtual Prezidențial pentru domnul preșesinte al României Traian Băsescu și mi s-a dus erecția de la sută la sută, la zero la sută. Nimeni nu mai dorește să-mi refacă această erecție. Pe vremea lui Ceaușescu nu s-ar fi întâmplat una ca asta. Dar actualul Politic din țara mea a tăiat toate facilitățile în sensul de mai sus. Tocmai în cazul meu. Trebuie să stau de luni de zile fără erecție sexuală. De aici mi s-au paradit și nervii auditivi de la urechea stângă cu care aud mai rău.

A doua mare problemă a apărut din apartamentul vecinului meu Bustan. Acolo au loc petreceri cu femei și eu intru în coșmaruri sexuale și apoi în stare sexuală de boală generală când sunt doborât la pat. Aș avea nevoie de fata-medicament sexual. Mi-aș reveni imediat. La noi pe stradă, Cristina și Andreia controlează aceste servicii. Ele mă cunosc. Ele nu vor veni niciodată. Iar pe strada Bărăganului, în Medio-Monte case de toleranță nu există. Sunt discriminat și din acest punct de vedere. Propun pentru a reyolva această situație câteva Case de Toleranță Mobile și Reale. Eu sunt cadrul de conducere. Virtual și am nevoie de superfemeie. Dar nu m-am format pentru funcția de superbărbat. Și deaia ele m-au dominat și m-au călcat în picioare.

Eu sunt o excepție sexuală și nu-mi pot rezolva această problemă deoarece n-am fost format ca subom la parametri biologici reali. De aceea am devenit trist și însingurat și în suferință sentimentală. N-am mai râs de șase luni de zile și nu m-am mai distrat la bodega de pe strada Bărăganului. N-am mai băut, dansat și mâncat intim și pe gratis. Nu sunt parlamentar, europarlamentar sau sportiv. Sunt inginer electomecanic pensionar.

Cristina și Andreia mă țin forțat în inactivitate sexuală împreună cu toți automobiliști lor. Așa că eu sunt nevoit să nu dau doi bani pe concepțiile acestor două superfemei și pe extazele și plăcerile lor sexuale. Și nici nu dau.

Iată de ce sunt în coșmaruri sexuale. Relația mea cu femeile este impus univocă și nu biunivocă. Cum o au alții. Nu mai râde nici o femeie spre mine. Nu mă mai sună nimeni la telefon și eu trebuie să mă forțez să fac totul și în locul lor, cea ce e foarte foarte obositor. E vorba de sechestru, agonie, genocid sexual, singurătate sinistră, suferință și răni deschise și redeschise sentimental mai ales când Andreia și Cristina fac sex toată ziua și toată noaptea pe la vecinii mei. Uneori asta se întâmplă chiar la etajul unde locuiesc eu. În week-end-uri și sărbători legale viața mi se transformă în IAD RĂSTIGNIT.

Apoi așa am ajuns dintr-un rezervor de potență o simplă rezervă. Acum nu mai am acces nici la fetele de cea mai joasă speță. Penisul meu e tratat ca și cum n-ar exista. Sunt apăsat permanent să intru într-o mare bătrânețe. Când mă întâlnesc în casa scării cu Măriuța – femeia noastră de servici care dă cu mătura – îmi vine să-mi prind creierul cu mopul și să mi-l răsucesc și să-mi retezesc cu flexul cu polizor suprafața din creier.

Degeaba tot scriu aceste lucruri. Le-am mai scris. Am adunat peste o mie de pagini. Ca să urc din nou pe treptele cunoașterii. Cristinei nu-i convin aceste lucruri scrise. Aceste adevăruri. Și mă atacă doar cu automobiliștii ei și-mi spune tot timpul că nu e nimic și că sunt doar bătrân. Asta spune tot timpul când eu am dreptate. Automobilele alea, limuzinele alea cu Adreia și Cristina în ele trec și pelângă blocul meu. Cristina umblă dezbrăcată la spate. I se văd umerii. Alții au acces direct la corpul ei. Și asta o fac alți bărbați în fiecare zi. În loc de rochie Cristina are trei părți de pânză. Cele trei părți pânză sunt stările ei de suflet și cum eu n-am continuitate nu mă pot mișca așa cum trebuie printre stările ei.

Cruntă și mistuitoare și pustiitoare e această suferință. Nu mai am pe cine să strâng în brațe noaptea. În pat. Nici cu cine să mă sărut. Și să mă excit. Și să ne iubim. N-am cu cine să vorbesc în casă verbal și sonor. Și nici cu cine să ies în oraș la distracție și dans. Și nici cine să-mi facă gospodăria în casă și nici curățenia. Deci nici un suflet care să fie suflet de la suflet.

Iată cum am ajuns să mă sacrific pentru întreaga lume. Iată de ce e măreață această cauză secretă și neînțeleasă de nimeni. Și iată de ce mă las în sinea mea dispețuit de Cristina și de Andreia și de Cosmina și de Lavinia. Și iată de ce mi-ar place să nu fiu Președintele Virtual, dar cum am ajuns să fiu sunt nevoit să trag scurta”.

***

Domnul Mihai Cristescu Octogenar se plimba pe strada Bărăganului din Medio-Monte. Agale. Rezolva toate problemele existente pe plan mondial. Pe gratis. Virtual.

De dimineață încercase s-o pipăie pe femeia de serviciu. În casa scărilor. “Nebunule”, zisese Măriuța și-l lovise cu mopul. Direct în ceafă. Apoi se apucase din nou de spălat la etajul doi. “Obsedatul dracului”, continuase femeia cu vorba molcuță. Cu multă înțelegere în suflet.

“Câtă neînțelegere și nerecunoștință există pe lume”, șoptise domnul Mihai Cristescu Octogenar, inginer electomecanic pensionar din Medio-Monte.

La bodega de pe strada Bărăganului, Cristina și Andreia servesc clienții. Un ceai. O cafeluță. O bere la halbă. Era 18 august. O călduroasă amiază de vară.

În Medio-Monte toate lucrurile mergeau ca pe roate. Toate problemele care apăsau comunitatea se rezolvaseră. Virtual.

Domnul Mihai Cristescu Octogenar se oprise în stația de autobuz. Avea pieptul umflat. De mândrie. Împlinise în 24 ianuarie șaizeci și șapte de ani.

“Ce v-am spus eu, domnilor, toate merg strună”, șoptea domnul Octogenar fără să-l audă nimeni. Stația de autobuz era pustie.

De departe se auzea vocea unui crainic de radio care tocmai anunța micșorarea cu cincisprezece la sută a tuturor pensiilor din Medio-Monte. Domnul Mihai Cristescu Octogenar era pensionar. Rezolvase toate problemele. Virtual.

Va urma

Fotografia autorului a fost realizată de Alexandra Maghiar