Despre modernitatea românească/ de Ziarul de duminică

Despre modernitatea românească, formele luate de ea în timpul istoric, ieri și azi, se discută de multe decenii, în fel și chip. În ciuda documentării și analizei istorice sau culturale, modernitatea românească a rămas puțin cunoscută. Sau se vorbește despre ea la suprafață. Analiza sistematică și evaluarea comparativă a societății românești moderne în cadrul său european sunt încă deficitare. În cartea lansată la Târgul Gaudeamus, din urmă cu două luni, autorii clujeni și-au propus „o analiză comprehensivă a preformanțelor societății românești moderne de după 1860.”  O analiză cu privire la trecut și, mai ales, cu referiri la prezent. O analiză care are la bază nu numai un studiu aprofundat, ci si o bibliografie de-a dreptul copleșitoare.

De ce se stabilește începutul acestui studiu la anul 1860? „Istoricii români – susțin cei doi autori – par a fi unanimi în susținerea ideii că istoria modernă a societății românești a fost inițiată în  epoca regulamentară. Totuși, ordinea socială a Principatelor Române din epoca Regulamentelor Organice nu a fost zdruncinată într-o asemenea măsură încât să se producă distanțarea de epoca medievală. (…) Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au produs transformări politice, economice și culturale specifice epocii modernității.”

Cartea este organizată în trei părți interdependente. Prima („Performanțe politice și economice”) analizează serii de performanțe politice și economice ale societății românești moderne de după 1860; a doua („Explicații din trecut: critici și deschideri”) prezintă și evaluează teoriile avansate în cultura intelectuală românescă pentru analizarea performanțelor dezvoltării naționale; a treia („Instituții și dependențe”) vizează explorarea ipotezei instituționaliste (”Instituțiile înainte de toate”) și a ipotezei dependențelor (menținerea în dependențe sociale, economice și politice a celor mai mulți dintre indivizii productivi ai societății naționale).

„Încă de la începuturile modernității, societatea românească s-a caracterizat printr-o puternică polarizare socială – puțini bogați și mulți săraci –, ceea ce a făcut ca numărul celor care dispuneau de resurse financiare pentru cumpărarea de produse industriale mai scumpe să fie foarte mic.”

 „Istoria României moderne a secolelor al XIX-lea și al XX-lea a trecut prin patru conjuncturi cruciale în care s-a confruntat cu posibilitatea evadării din cercul vicios al subdezvoltării: Mica Unire din 1859, Marea Unire din 1918, sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, revolta populară anticomunistă din 1989. Până la urmă, fiecare conjunctură s-a finalizat cu un nou eșec istoric, în termeni de performanțe ale dezvoltării naționale. Au fost schimbate elitele diriguitoare, dar acestea au conservat (…) aceleași instituții extractive și aceleași performanțe scăzute ale dezvoltării bunurilor publice sau ale unei distribuții echitabile a bunăstării.”

Dar mai ales concluziile, după un excurs de inteligență care trebuie subliniat cu prisosință, merită atenție:

„Modernitatea românească nu se confruntă doar cu trecutul, ci mai ales cu prezentul care prefigurează un viitor alternativ. Rațiunile acestei confruntări sunt evidente. Sunt prea puține performanțe din trecut care să ne întrețină optimismul. Merită să ne despărțim de multe din cele ale trecutului fără niciun regret. Când scrutăm dinspre prezent viitorul nostru imediat, putem constata că acesta nu este neapărat incert, ci mai degrabă erodat de nostalgiile unora sau de speranța lor că, dacă nu poate fi amânat pe termen lung, măcar poate fi întârziat prin acțiuni propice în prezent. Oricum, societățile nu fac niciodată salturi în istoria lor: orice ordine socială nouă se suprapune pe precedenta și o înlocuiește mai repede sau mai lent, în funcție de modul individual și social de raportare la viitor.”

Efectele optimismului depind, mai susțin autorii, de configurările din prezent, în special de susținerea consecventă a insitituțiilor politice și economice centrate pe valorile democrației și ale antreprenoriatului economic, cultural și social. Și, peste toate, că dezvoltarea națională nu poate fi posibilă decât în măsura în care se bazează pe o educație performantă a tuturor cetățenilor. Vor înțelege oamenii politici, care au o răspundere enormă, aceste mesaje?

* Lazăr Vlăsceanu, Marian-Gabriel Hâncean, Modernitatea românească, Editura Paralela 45, 2014, 496 pag.