Despre NATO intre doua caricaturi

In primul an dupa revolutie am vazut o caricatura dintr-un ziar american. Un cetatean din estul Europei striga “Sunt liber!”, initial topaind de fericire, apoi mimica i se schimba, devine ganditor si in final se opreste inspaimantat iar strigatul de bucurie se transforma: “Ce o sa fie in continuare?….HELP!”. Nu mai stiu nici publicatia si nici numele autorului, dar asta nu ma impiedica sa nu admir intelepciunea si talentul de divinatie de care a dat dovada acesta. Pentru ca de la bucuria din decembrie 1989 pana la momentul intrarii Romaniei in NATO, parcursul din caricatura s-a dovedit cat se poate de real.

Dar va fi oare momentul NATO punctul terminus, trecerea de la strigatul de ajutor la o dezvoltare reala a Romaniei amplificata de aderarea la Uniunea Europeana? Si cum am mai putea noi romanii sa mai “traducem” NATO? Noi Afaceri pentru o Tara Oropsita o merge oare? Adica intrarea intr-un club select, cu numai 26 de membri, cu garantii suplimentare de securitate va fi in masura sa compenseze relativa neincredere de care se bucura Romania in mediile de afaceri? Vor fi mai multi bani pentru investitii?

Este destul de greu de spus.

Teoriile suna bine, ele spun ca investitorii prefera zonele sigure, preferandu-le regiunilor instabile din punct de vedere politic si militar. Multi au anticipat miscari importante de capitaluri, manate fie de criza rusa de acum cativa ani, fie de teama atentatelor teroriste, fie de epidemiile de boli ciudate care au lovit Asia, fie de mai stiu eu ce alt moment dramatic care a marcat in ultimii ani pietele financiare. In multe din aceste cazuri, estul si centrul Europei erau indicate drept destinatii favorite pentru aceste capitaluri.. si uite ca Romania nu a beneficiat, totusi, de o crestere nemaipomenita a fluxurilor de investitii. Mai mult, romanii au devenit, de fapt, principalii investitori in Romania, sustinand cresterea economica cu banii castigati in strainatate. Si atunci de ce ar fi intrarea Romaniei in NATO premisa care ar face tara noastra un loc mai interesant de investit? Mai degraba Romania si-ar putea pastra statutul de importator de orice, ba chiar mai mult, pentru ca intrarea in alianta presupune dotari militare corespunzatoare, renuntarea la MIG-uri si katiuse si achizitionarea de tehnica militara de varf. Aici mai putem deschide un subcapitol nou, pentru ca Romania se va vedea pusa in fata unei alegeri: tehnica militara americana sau europeana? Acesta in cadrul unor contracte care ating valori de ordinul miliardelor de dolari. Si nu as vrea sa fiu in pielea autoritatilor romane cand se va ivi aceasta problema, pentru ca atat perceptiile europene cat si cele americane in privinta Romaniei sunt cumva alterate, vezi cazurile autostrazii Bechtel sau al achizitionarii de avioane Airbus. Si nu putem ignora nici aventurile cehilor si ale polonezilor in materie de dotari militare, despre care puteti citi cate ceva in ziarul de astazi.

Asa grait-a pesimistul.

Optimistul spune ca NATO este nu numai o alianta militara, ci si o imbinare subtila de jocuri economice in primul rand, condimentate cu jocuri politice. Astfel incat chiar simpla descindere a trupelor aliantei in Romania, ca sa nu mai vorbim de infiintarea unor baze militare, ar fi actiuni in stare sa se constituie in motoare de crestere economica zonala; aici avem chiar un exemplu, experienta bazei aeriene Mihail Kogalniceanu. In acelasi timp, NATO poate da jos militaria din pod pentru jocurile din economicul romanesc si poate impune regulamentele capitaliste. Ceea ce ar influenta in bine piata si ar spori presiunile reformiste asupra autoritatilor. Si daca ar trebui sa avem incredere in ceva, atunci acest lucru nu poate fi decat in capacitatea companiilor romanesti private de a se adapta la noua situatie. Mai mature si mai dezvoltate, acestea vor putea licita pentru contracte de aprovizionare ale armatelor, vor putea cunoaste noi parteneri si dezvolta noi afaceri. Orice contract militar de amploare si cu oricine va fi incheiat acesta presupune si o suma intreaga de contracte compensatorii, sume de investit si alte oportunitati de afaceri pentru firmele mai marunte, si aici nu putem decat sa speram in abilitatile negociatorilor romani.

Poate ca istoria a ceea ce a reprezentat NATO pentru dezvoltarea Turciei nu se va repeta, pentru ca acum partenerii sunt mai multi. Totusi exemplu acestei tari nu poate fi ignorat, pentru ca NATO a reprezentat, alaturi de spiritul intreprinzator pe care il constatam si noi, motorul de dezvoltare a unei Turcii nu foarte agreata de europeni. Si nu putem decat sa speram ca nu maine, nu poimaine, dar in viitorul nu foarte indepartat romanul va beneficia si va simti efectele favorabile ale intrarii Romaniei in alianta nord-atlantica, alianta care sa compenseze prin nume palidele eforturi ale autoritatilor de a atrage investitii si de a sustine afaceri.

Pana atunci, totusi, rasfoiesc fiecare ziar american pe care il prind, poate gasesc o caricatura.
dorin.oancea@zf.ro