Despre puterea de a nu te lăsa corupt de putere/ de Stelian Țurlea
Cum recunoaște chiar autorul, într-un Cuvânt înainte, cartea aceasta nu este una de memorii. Volumul adună texte despre care autorul crede că îl reprezintă și care dau o idee despre evoluția sa în timp. Există o succintă biografie, publicată anterior în „Revoluție și reformă”, acoperind anii dinainte de decembrie 1989, câteva texte din anii 80, un text elaborat în martie 1989, cu intenția de a fi…
Ion Iliescu
Fragmente de viață și de istorie trăită
Editura Litera
Cum recunoaște chiar autorul, într-un Cuvânt înainte, cartea aceasta nu este una de memorii. Volumul adună texte despre care autorul crede că îl reprezintă și care dau o idee despre evoluția sa în timp. Există o succintă biografie, publicată anterior în “Revoluție și reformă”, acoperind anii dinainte de decembrie 1989, câteva texte din anii 80, un text elaborat în martie 1989, cu intenția de a fi transmis la postul de radio Europa Liberă, care n-a mai ajuns la destinație. În continuare – principalele momente ale revoluției române și nașterii noii puteri, guvernarea Văcăroiu, alegerile din 1996 și prima alternanță la putere, ultimul mandat de președinte al României, elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, bilanțul unei cariere politice, din nou în opoziție. Volumul se încheie cu un text intitulat “Încotro societatea românească?” Răspunsul, spune Ion Iliescu, îl constituie apariția Uniunii Social-Liberale.
“Am împlinit, la 3 martie anul acesta, 81 de ani – scrie fostul președinte. O viață de om, cu bune și mai puțin bune. Am fost martor și actor al multor evenimente, dintre care unele au schimbat cursul istoriei. În câteva dintre aceste schimbări se poate găsi și contribuția mea. (…)
Trecerea în revistă a istoriei celor 21 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, cu reușite și nereușite, cu experiențe pozitive și negative, cu bune și cu rele, trebuie să fie prilej de învățăminte pentru toți, să ne inspire pentru a găsi căile cele mai potrivite de redresare și de cuplare a României la procesul în curs de construcție europeană, în condițiile adâncirii procesului amplu de globalizare a economiei și a vieții sociale, în beneficiul tuturor cetățenilor țării.”
“Sunt un om de stânga, nu neg și nu-mi reneg trecutul. Mi-l asum, cu toate ale lui. Dar nimeni nu-mi poate reproșa lipsa bunei-credințe în ceea ce am făcut. Și nici faptul că nu aș fi evoluat, că nu aș fi învățat din lecțiile pe care viața și oamenii mi le-au dat. (…) Nu m-a interesat puterea în sine și nu am folosit puterea pe care am avut-o pentru a face rău sau în interes personal. Puterea devine interesantă doar în momentul în care ai un proiect, și ea devine un instrument pentru materializarea lui. Nimic nu corupe mai mult decât puterea. Și trebuie să fii, moral vorbind, extrem de puternic pentru a nu te lăsa corupt de putere. Îmi place să cred că pe mine puterea nu m-a corupt. Mulți au fost uimiți de modul firesc în care s-a făcut transferul de putere în 1996, după ce domnul Emil Constantinescu a câștigat alegerile prezidențiale. Cei care se așteptau la altceva nu mă cunosc. Nu mi-am dorit puterea, în 1989, ci mi-am asumat o responsabilitate. Era normal să fiu primul care să respecte regulile la structurarea cărora lucrase.(…)
Formal, suntem o țară cu toate instituțiile și mecanismele unei țări europene, membră a Uniunii Europene. În realitate, lucrurile sunt departe de a fi normale. Am fost și sunt conștient de faptul că acestea sunt marile noastre slăbiciuni, cele care ne împiedică să progresăm. Nu știu să existe o soluție miraculoasă care să ne vindece de aceste păcate. Cred doar că libertatea de circulație și dreptul românilor de a munci în Europa vor permite, în timp, schimbarea profundă a României.”
Volumul este bogat ilustrat cu imagini de la toate evenimentele discutate.
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026