Despre regionalizarea României/ de Ziarul de duminică

Monica Chiffa

Regionalizarea României privită dintr-o perspectivă neoinstituționalistă

Editura Tritonic

Volumul acesta este dezvoltarea tezei de doctorat a autoarei, intitulată „Neoinstituționalism și schimbare instituțională. Studiu de caz: apariția nivelului regional în România” susținută cu prof. univ. dr. Adrian Miroiu.

„Structura acestei lucrări – precizează autoarea – este următoarea: ea utilizează perspectiva  neoinstituționalistă – și cu precădere cea a instituționalismului sociologic – pentru a prezenta  diferite teorii care adoptă un punct comun și anume ele susțin că instituțiile contează. Ating colateral și perspectiva teoretică neoinstituționalistă a alegerii raționale. În cea de-a doua parte urmăresc traseul unei instituții specifice, regiunea, în contextul european și, ulterior, în contextul național românesc. Prezint acțiunile, contextul, evenimentele și cauzele care au dus la apariția acestei noi instituții, instituție relevantă în primul rând pentru relația dintre politică și dezvoltare, pentru politica domestică dar și pentru politica europeană. Instituția regională este importantă atât pentru politicile macro-economice cât și pentru politicile care vizează coeziunea socială dar este importantă în special pentru politicile dezvoltării. Ĩnțelegerea proiectului instituțional permite explicarea și deslușirea dinamicii instituționale. Așadar, această lucrare este o analiză instituțională dar care se preocupă, în special, de determinanții unei instituții și nu de efectele unei instituții, tratează instituția ca o variabilă dependentă, explicată prin teorie și nu ca o variabilă independentă care să explice alte variabile, spre exemplu opțiunea actorilor sau performanța sistemului. Sarcina acestei lucrări este de a ilumina, pe cât posibil, procesul de construire al instituției regionale și de a da un grad de vizibilitate transformărilor structurilor și procedurilor guvernării teritoriale.

Lucrarea studiază impactul integrării europene și al europenizării asupra politicii domestice și asupra structurilor politico-adminstrative naționale. Consider că România este tocmai acea parte a lumii (împreună cu restul țărilor din Europa de Est) care furnizează oportunitatea unică de a studia schimbarea instituțională și procesul de formare al instituțiilor precum și modificarea relației dintre individ și stat și schimbarea profundă a relațiilor dintre politic și dezvoltarea economică.

Perspectiva instituționalismului sociologic pune accentul pe «logica potrivirii» (March&Olsen, 1989) și pe procesul de persuasiune, pentru că politicile europene, normele europene și cunoașterea colectivă atașată acestora exercită o presiune de adaptare asupra nivelului național.

Lucrarea aduce o noutate în primul rând prin tema lucrării, temă care în vedere procesul de construire al unei noi instituții și care nu este una tradițională pentru științele politice. Știința politică, în general, a explicat mai bine efectele, consecințele instituțiilor dar nu și procesul în sine de apariție, de dezvoltare, de formare a unei noi instituții politice. Schimbarea instituțională nu a fost considerată ca o problemă care necesită interes în știința politică decât odată cu apariția neoinstituționalismului. Vechiul instituționalism considera instituțiile ca un dat invariabil, în timp ce behavioriștii considerau instituțiile atât de maleabile și de plastice încât nu meritau nici cea mai mică atenție.( …) Studiul meu se bazează pe o analiza teoretică și comparativă și nu pe o analiză statistică sistematică sau pe o analiză strictă a documentelor oficiale, încercând să aducă un mai mare grad de vizibilitate a transformărilor actuale. Scopul lucrării este de a examina cum instituția regională ia naștere și de a oferi o înțelegere mai clară a factorilor care stau în spatele reproducerii structurilor instituționale existente sau dimpotrivă a schimbării instituționale.”