Despre tabuuri și mentalități greșite

Comentariile asupra cât de proastă este măsura creșterii TVA asupra mediului de afaceri sunt de prisos.

Nu mă pot abține însă din a remarca faptul că orice tip de “soluție bună” trebuia să înceapă prin stoparea risipei care se face cu banii de la buget, fie că ei se duc pe salarii, pensii nemeritate sau achiziții pe care nu ni le permitem.

Respingerea soluției reducerii pensiilor trebuia înlocuită cu o soluție de tipul stopării risipei, nu al distrugerii atractivității mediului de afaceri.

Orice punct procentual de creștere a TVA trebuia acceptat numai după (e.g.) impozitarea suplimentară a categoriilor de venituri (inclusiv pensii) obținute în mod nerezonabil în ultimii doi ani electorali.

După ce am amanetat viitorul și am ajuns în situația în care cu greu se mai pot face împrumuturi pe care să le plătească generațiile următoare, acum amanetăm orice umbră de competitivitate a mediului de afaceri românesc.

Ca de obicei, “urgentul” a prevalat asupra “impor­tantului”.

Catastrofa de a rata încasarea tranșei de la FMI în această lună a fost considerată mult mai mare decât implicațiile creșterii TVA.

Întrebările care se aud tot mai frecvent din mediul de afaceri sunt:

De ce politicienii nu își asumă public că au adus economia în situația în care nu se mai pot plăti salariile la timp și consideră că acesta este tabuul suprem?

De ce, în schimb, plata datoriilor către furnizorii din mediul privat poate fi amânată cu anii, provocând insolva­bilitate în lanț?

De ce să distrugi competitivitatea mediului de afaceri prin creșterea TVA fără să fi impus bugete pe ministere în funcție de veniturile realist previzibile generate de mediul de afaceri?

Într-un cuvânt, de ce tabuurile clasei politice nu sunt legate de a nu distruge sectorul privat și au de-a face numai cu evitarea conflictului imediat cu propria clientelă (cu riscul construirii colapsului în perioada următoare)?

Rămânem în continuare în situația în care clasa politică nu se asumă, totul transformându-se într-o bâlbâială incoerentă și sinucigașă.

Ne menținem, așa cum estimam* în septembrie anul trecut, în scenariul “Merge și așa” îndreptându-ne spre “Colaps”, în cazul în care și criza internațională se dovedește că este structurală.

Lipsa oricăror măsuri pentru introducerea responsa­bilităților personale pentru asigurarea echilibrului bugetar, la nivelul fiecărui minister sau al administrațiilor locale, sau a bugetului de pensii arată că refuzăm să ne asumăm prezentul și încercăm să trăim furând din viitor și de la mediul de afaceri.

În planul măsurilor active pro-business este evident că trebuia luate de urgență orice măsuri care să facă mediul de afaceri românesc mai atractiv.

Cheia pentru reluarea creșterii în economia românească și obsesia clasei politice ar trebui să fie răspunsul la întrebarea:

Cum facem să ducem consumul românesc în producția românească?

Răspunsul era: “prin creșterea atractivității mediului de afaceri”.

Răspunsurile porneau de la schimbarea legislațieii muncii la nivelul de impozitare a muncii și lipsa fiscalizării unor domenii-cheie ale economiei (e.g. agricultură).

E un loc comun că legislația muncii este unul dintre principalele obstacole inclusiv în atragerea investițiilor străine, dar nu am inițiat nicio măsură care să normalizeze relațiile de muncă, mai ales în perioada de criză.

Discutăm de disponibilizarea a zeci de mii de bugetari, dar nu putem face angajări temporare, iar procedurile de întrerupere a relațiilor de muncă inhibă orice angajator în a crea locuri de muncă.

Impozitarea muncii este dezechilibrat de ridicată în raport cu celelalte taxe. Am acceptat să creăm tot felul de refugii fiscale, în acest domeniu (de la microîntreprinderi la drepturi de autor, bonuri de masă etc.) dar nu vrem să atacăm cauza reducerii încasărilor bugetare: nivelul mult prea ridicat al CAS. Nu am învățat din experiența introducerii cotei unice: reducerea unor impozite excesive nu duce la scăderea, ci la creșterea colectării în acel domeniu de fiscalizare.

Discutăm cu multă poftă de evaziunea fiscală, dar nu ne uităm că oricâte măsuri polițienești am lua, una dintre sursele principale ale evaziunii este neimpozitarea și neevidențierea producției și a veniturilor din agricultură (vezi spre exemplu situația TVA pentru exportatorii de cereale).

Există însă un lucru mai rău decât tabuurile greșite ale politicienilor:

Faptul că în anii electorali pe care i-am parcurs s-a reușit să se accentueze la nivelul populației mentalitatea conform căreia toți putem fi asistați sau măcar sustrage ceva de la stat care, oricum, “e al nimănui”.

Această schimbare de mentalitate trebuie însă să ne-o asumăm cu toții.

* ZF 4 septembrie 2009: Patru scenarii pentru mediul de afaceri: de la “Merge și așa” la “Colaps” și de la “Lumea lui Putin” la “Restabilirea încrederii”. Autori: Andrei Pogonaru; Florin Pogonaru.