Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Detectivi din Norvegia/ de Stelian Țurlea

Anna Holt face parte din valul nou de scriitori scandinavi care au invadat nu numai piața locală, ci și pe cea a lumii cu romane polițiste de bună calitate, tipărite în milioane de exemplare și foarte căutate. A fost ministru al justiției în Norvegia, procuror, avocat și publicist la televiziune. Romanul de față este al doilea tradus în românește și care apare la aceeași editură Trei, în colecția…

Adrian Voicu · 25 noiembrie 2010 · 2 min de citit

Anna Holt face parte din valul nou de scriitori scandinavi care au invadat nu numai piața locală, ci și pe cea a lumii cu romane polițiste de bună calitate, tipărite în milioane de exemplare și foarte căutate. A fost ministru al justiției în Norvegia, procuror, avocat și publicist la televiziune. Romanul de față este al doilea tradus în românește și care apare la aceeași editură Trei, în colecția Fiction connection, coordonată de Magdalena Mărculescu. Un roman așezat, care îi readuce în prim plan pe eroii altor romane polițiste semnate Anna Holt, un cuplu de detectivi, el – bărbat la peste cincizeci de ani, divorțat, ea – fost profiler la FBI (personaj capabil să pătrundă în psihologia unui asasin), care trăiesc împreună și împărtășesc nu numai problemele profesionale, ci și pe cele de cuplu. Surpriza, poate chiar frumusețea acestui roman totuși polițist este că, în paralel cu trama polițistă și căutarea asasinului (există, firește, și așa ceva), se desfășoară un roman al căsniciei. Unora s-ar putea să le placă enorm acest amestec, altora s-ar putea să li se pară deplasat. Tramă polițistă există – are loc un asasinat, e omorâtă aproape ritual o celebră vedetă de televiziune, apoi, înainte ca detectivii să afle cine e făptașul, se înșiruie alte asasinate asemănătoare. Dar dacă primul a fost opera unui bărbat frustrat, care se dovedește a fi chiar fiul nerecunoscut al victimei, celelalte sunt opera cuiva care a dorit doar să le imite. Cartea fiind polițistă, nu vom dezvălui mai multe. Dar nu se poate să nu remarcăm arta autoarei, care pe lângă alambicarea mobilului crimei, lasă până la urmă totul în suspans. Dar romanul face parte dintr-o serie, încât va trebui să citim și celelalte cărți, cu același cuplu de anchetatori în prim plan! “Anne Holt reușește cu adevărat să surprindă cititorii până la sfârșit, ultimele 30-40 de pagini fiind pur și simplu uimitoare.” (Dagbladet) “Un roman pe care îl citești cu sufletul la gură.”(Observer) Un roman bine scris și admirabil tradus, cum sunt din ce în ce mai puține în ultima vreme.

*) Anne Holt – “Așa ceva nu se întâmplă niciodată. O nouă anchetă a lui Vik și Stubo”. Editura Trei, colectia Fiction connection. Traducere de Liliana Urian.

Citește și